Voi .

Degeaba pierdeţi timp .

Nu vă umpleţi zilele .

Am un sfat pentru voi:terminaţi cu glumele !

V-aţi săturat de toţi .

V-aţi săturat de toate nopţile în care vorbeaţi de unii singuri cu feresterele .

Oglinzile ..

Ele vă ţin minţile .

În cap voci vă şoptesc:"Spărge-ţi-le!" .

Dar nu o faceţi .

Vă sufocă grijile că din viaţa asta nu vor rămâne decât cioburile.

Discutând cu voi,nu vă spuneţi problemele .

Nu aveţi timpul unei vieţi ca să vă gândiţi la ele .

Când ceasul va suna de miezul nopţii,orele ..

Sunteţi singurii care-şi pierd singuri nopţile .

Ploaia a început să curgă din cerul negru,întunecat .

Prin clipe de linişte în haos,un fulger le-a crestat .

Privirea aşteptată nu mai vine ..

Este rară .

Cu chipul înspre cer,singurătatea vă doboară .

Ploaia vi se scurge încet pe chipul amărât de ură .

Totuşi,singuri vă e mai bine..

Aţi vrea să fiu acolo când vreţi să beţi o bere vara .

Înnecaţi în amar lacrimi pline de savoare .

Unii nu vă inţeleg pentru că au pe cineva .

Voi sunteţi doar nebunii ce vă vreţi nemurirea .

Nu aveţi nevoie de noi .

Nu aveţi nevoie de oricine .

Nu aveţi nevoie uneori .

Nu aveţi nevoie nici de mine.

Nu aveţi nevoie de viaţă .

Nu aveţi nevoie de mai bine .

Aveţi nevoie de iubire ..

Aveţi nevoie de VOI .

Trei minute .

Cum ar fi să mai ai doar trei minute ?

Trei minute în care să trăieşti tot .

Ce trebuia să faci atunci,nu mai ştii.

Peste trei minute nu vei mai fi viu .

Trebuie să faci tot .

Să simţi tot.

Sa fi tot .

Trebuie să poţi să faci tot pentru tine .

Ca şi cum stingi ultima ţigară plină de tutun .

Dar te gândeşti apoi că mai puteai trage un fum.

Era bun .

Tu nebun.

Dar e prea târziu acum .

Totul e doar praf şi scrum .

Şi e prea târziu acum .

Timpul tot trage de tine .

Îţi dă doar trei minute.

Şi crede că e bine .

Dar nu-i bine.

Ştii mai bine .

Timpul e nelimitat,dar nu şi pentru tine .

Acum,sparge ceasurile !

Fă ca timpul să stea în loc .

Să ai timp să înveţi ceva.

Să nu pleci tot dobitoc .

Şi..nu poţi.

Gândul că totul se termină îţi termină tot .

Să trăieţti o viaţă întreagă în doar trei minute..

Eu spun că sunt puţine.

Tu spui că-s foarte multe .

Spui vrute.

Şi nevrute.

Şi oricât ar fi de multe..

Timpul nu se sperie şi de noi nu vrea să uite !

Şi începi să strângi tot într-un mănunchi de amintiri .

Culegi orice strop .

Şi orice firicel de fericire .

Îngroapă-le în corpul prezentului pînâ să ajungi trecut .

Şi să te ascunzi şi în nemurire mult mai mult .

Pierdut în trecut,o să te pierzi veşnic în tine .

Vei rătăci prin veacuri mult mai multe mile .

Ai cerut trei minute,şi nu ţi-a fost dat mai mult .

Ai fost lăsat în fum,gândurile să ţi le uiţi în fum..

Ai fost lăsat lucid şi n-ai ştiut ce să mai faci .

Am să-ţi spun trei mii de cuvinte mute.

Iar acum nimeni n-o să fie jos să vadă cât de mult alergi.

Inima o să-ţi fugă !

E puţin ciudat,rămâne exilată de rugă .

N-o să se uite că eşti ultimul care mai poate spune ceva.

Ai mii de planuri.

Vii afară.

Plouă.Şi nu se mai poate întuneca.

Şi ştii că tu nu mai poţi face nimic pentru că timpul deja l-ai rupt în două .

Şi totul pare că se termină .

Nu e corect.

Aveai totul în plan şi totul părea perfect .

Dar lumânarea după tort nu luminează noaptea .

Acum încerci să trăieşti ca şi cum nu ar mai exista mâine.

Poate că tu nu vezi cum sunt eu.

Şi poate că trei minute ai vrea să fii în locul meu .

Şi poate că tu nu simţi.

Eu am simţit prin ce încă trec.

Nimic din ce a rămas nu va mai fi viu .

Vei lua cu tine tot .

Ştii că nu mai ai timp .

Ştii că luna te transformă în altceva,şi e mai bine .

Zâmbeşte !

Nu ai o moarte violentă !

Ai izolat antimateria .

Te pictez în praf şi încet,încet rămâi umbră .

Povestea tragică a unui ceas rămas în urmă .

În urma ta,viitorul a rămas pe loc .

Trebuie să faci din asta un prezent lucid ca să mai poţi rezista.

Acum tragi linii .

Barem să ştii dacă mai ai timp să rămâi viu .

Anotimpuri .

Îmi reprezint viaţa în anotimpuri .

Chipuri de timpuri cu zâmbete şi riduri .

Aduc lucrurile uitate în prezent prin gânduri şi fapte .

Anul meu începe iarna .

Cu ani de ninsoare .

Presărat pe alocuri cu primăveri .

Câteodată cu toamne .

Flori zâmbitoare printre lacrimi de sudoare .

Fluturii au aripi de nerăbdare .

Cunosc primul zâmbet şi-i zâmbesc recunoscându-l din trecut .

Şi trec anii .

Şi mări şi munţi .

Cel ce nu trece e timpul .

Îmi ies lacrimi în cale sub primele frunze ce cad .

Simt adieri de toamne,chemată de timpul ce trece .

Tremurând .

Speriată de vânt şi de ploi .

Sper să-mi cânt refrenul vieţii luminat de un soare blând .

Privesc peste anotimpuri .

Te timp eu mă ascund .

De timp ascund trecutul .

Învăţ să ascult .

Ascult timpul ce trece,învăţând din trecut .

Mă trezesc crengi ce-mi bat în geamul anilor de vară .

Îmi zâmbesc frunze reci ce cad pentru prima dată .

O toamnă de câţiva ani se aşterne .

Şi învăţ să nu uit soarele .

Înşelat de lumină,totul fuge spre ţări mai calde .

Deasupra mea ploaia învinge .

Rabd .

Ascult vântul zicând :"Asta nu-i tot !" .

Strig: "Nu mai pot trăi ca un mort !" .

Cad primii fulgi de nea .

Ea îi părăseşte .

Eu sunt doar o parte .

Am nevoie de întreg .

Tărâmul gheţii e presărat cu fulgere .

E lispit de stele .

De soare .

Închisoare .

Cu vizite scurte ale sufletelor mute .

Ninsori abundente de ură şi lacrimi înghţate .

Chiar când iarna e rece şi norii nu mai rabdă ..

Lacrimile topesc ghiaţa .

Răsare-un fir de iarbă !

Daţi-mi un suflet şi o să-l învăţ să iubească .

Aşa cum sunt sigură de soarele meu care poate să renască .

De acele suflete ce mi-au adus răsăritul .

Şi de mii de zâmbete .

N-a apus trecutul !

Norii de ghiaţă se fărâmă .

Primăvara cade-ncet .

Accept să aştept .

Animat de soare,timpul se va scurge lent .

Sunt absentă la clipele calde prezente permanent .

Visând la ani de iarnă,mulţumesc trecutului !

Închid un ultim gând,lăsând loc urii vântului .

"Am învăţat că soarele poate să renască.Daţi-mi un suflet şi-l voi învăţa să iubească ."

Obsesii .

Povestea începe în ziua în care el a declarat că ea nu poate fi găsită .
Era o ştire întunecată .

Inima încetase .

El stătea tăcut,fără un sunet .

Se terminase .

Ea o terminase .

Cu sânge rece.

El a suferit .

Sau poate că ei .

Durerea lui înghitea ţipete .

În venele lui era ghiaţă .

Răzbuna morţii tuturor celor care îi trecuseră în cale .

Suicid.

Niciodată nu fusese în planurile lui .

Dar el vroia .

Avea nevoie de el.

Răzbunarea picura pe dinţii lui .

Nu avea nevoie de nimic pentru a simte puterea .

Nu pierdea nimic din câstig dacă se răzbuna ,

Ştia că nu mai e el .

Gustul .

Respiraţia ei .

Erau în spatele lui .

Atât de disperat era de ziua finală .

Stătea în tăcere cu cerul deasupra lui .

În timp ce încerca să-şî închidă rănile .

El nu mai ..

El nu mai putea să transforme durerea într-un zâmbet .

[Probabil că ar fi zâmbit până la cer .]

Numai vroia să plece de lângă ea .

Până în prezent ,pentru totdeauna singur .

O pedeapsă mai mare îi fusese impusă .

El nu se putea simţi bine până când nu cuprindea toată lumina .

Asta e tot ce a scris ea ..

Frigul morţii îl las închis în scrisoare.

Acum e fericit .

O auzise ieri .

Ea îi strigase de dincolo de telefon:iar o să râdem azi !
"Să râdeţi mai des!",le-au spus .

Dar nu i-au lăsat să se iubească .

În plus,el n-a mai râs cu ei de când s-a despărţit de ea .

Nu vroia ca ei să vadă că e fericit .

Aşa că i-a minţit că e supărat pe ei .

Că s-a îndrăgostit de zei .

Şi cei mai buni prieteni ai lui rămâneau în continuare porumbeii de la fereastră .

Dar sunt proastă !

Căci fereastra lui era acoperită cu o pătură albastră .

El i-a strigat că vrea s-o aibă .

Ea a strigat că n-o poate avea .

I-a urlat că nu o merită .

A urlat că poate învăţa să merite .

Ea i-a închis uşa şi a plecat din corpul lui înlăcrimat .

I-a zis:"Nu mai ţipa!,că nu mai ascult."

Şi a rămas tot singur acolo,cu un ghiveci de braţ .

Şi cădea tot mai adânc,odată cu ura de după uşă .

Şi când cădea un gram din zâmbetul său de ceară,îi auzea:"Iarăşi nenorocitul încearcă ceva să ceară ."

Când se uita prin zid vedea un monolog de-al ei legat de prizonierat .

Şi vedea norii săi secaţi de ploi .

Pantofii îi cereau să iasă din casă .

Zeci de chipuri reci de după uşă se certau pentru al lui trist trecut .

Al ei .

Apoi sufletul său de piatră se descarcă şi parcă auzea ultimele ei cuvinte:"Să nu-mi mai vorbeşti vreodată!"

Orice poruncă îi îndeplinea .

Dacă vroia,putea chiar să nu mai zâmbească .

Dar mai vroia doar o dată să îi mai vorbească .

Vroia să îi mai spună încă o dată că o iubeşte .

Ea a decedat în 1987 .

Nu se ştie cine a fost el .