N-am visat că o să visez o ucigaşă de vise.

Să nu spuneţi niciodată:Pleacă .

Măcar încearcă.

Fii sigur că dacă pleci tu,să aibă cine să se întoarcă.

Nu ezita să îndrăzneşti.

Speră în orice ar fi..

Iartă,dar arată.

Să nu taci.

Să nu uiţi să spui:"Te iubesc tot mai mult".

..Chiar dacă,cu fiecare clipă ce trece,eşti tot mai trist şi tot mai rece..

Gândeşte-te că noaptea păşeşti peste zi.

Manifestă-ţi iubirea-n strigăte,şi nu-n şoapte.

Fiţi împreună la bine şi la greu.

Păşiţi peste piedici.

Atingeţi-vă şi alintaţi-vă.

Dădeţi-vă ce vă doriţi şi nu minţiţi.

Aripile de care aveţi nevoie să zburaţi sunt ostenite de dor.

Aş vrea şi eu să zbor..

Aş vrea şi eu să vorbesc,dar fiecare cuvânt de-al meu e prea crud ca să fie rostit.

Nu-ţi vine să crezi că nu mai poţi să râzi?

..Eşti doar trist că nu mai poţi să plângi.

Te regăsesc printre iluzii măcinate de regrete.

Există în orice inimă o părticică bună.

Există dragoste,respect,mânie,şi mai presus de toate există ură.

Există în suflete dorinţă,păreri de rău,şi dor.

Şi în fiecare împăcare,un pas spre viitor.

Există prima dragoste şi ultima dorinţă.

Iar în fiecare din noi,un strop de suferinţă.

Nu ştiu cum să-mi îndrept greşelile.

Dar ştiu că fără tine mă pierd în idei..

N-am visat că o să visez o ucigaşă de vise..

Zâmbeşte pentru mine.

Vor fi nişte lucruri pe care le vei vedea.

Care pe viitor te vor face să zâmbeşti mai greu.

Tu trebuie să îţi păstrezi simţul umorului.

Tu trebuie să fii în stare să zâmbeşti prin tot acest căcat.

Aminteşte-ţi asta:Ţine-ţi capul sus.

Stilul nostru de viaţă te atrage aproape.

Dependenţa de atracţii fatale

Imagini cu acţiuni sunt reluate.

Dar staţi!

Fără poveşti pentru acest tânăr bărbat negru

Unii mă văd captivă în acest ţinut al iadului.

Sau sunt consecinţe suferite în timp de cei pe care îi prindem cum ne înjunghie pe la spate?

De ce să vărsaţi lacrimi?

Păstraţi-vă mila!

Anii copilariei mele i-am petrecut... i-am petrecut îngropându-mi nobilitatea în cimitir.

Am un mesaj pentru cei noi născuti, asteptând să respire.

Daca voi credeţi că puteti reuşi,doar uitaţi-vă la mine.

Împotriva tuturor ciudaţilor, prin viaţă e greu să mergi înainte.

Trăind într-un plan fără lumină,le urez tuturor tinerilor care mă urmează să-şi protejeze spiritul.

Dar defapt..

Doar zâmbiţi pentru mine acum.

Zâmbiţi pentru mine, nu zâmbiţi pentru mine?

Doar zâmbiţi pentru mine.

Zâmbeşte pentru mine.

Nu vrei să zâmbeşti ?

Acum, aşa cum mi-am început povestea.

Cu laude despre gafele tale.

Şi îţi poţi imagina gândurile încet..

Dintr-o frază pe care am scris-o.

Şi te pot conduce prin zilele prin care am trecut.

Câteodată îmi doresc să fi putut salva pe toată lumea.

Dar sunt o visătoare.

M-ai văzut vreodată privind peste zilele de mâine aşteptând şi în sfârşit să vină ziua de ieri?

Privesc în urma la amintiri şi încă mai simt o durere.

Pentru că m-am blocat într-un cartier imaginar sperând să se schimbe întorsura vieţii mele.

Dar când mă concentram la realitate, eram în lanţuri.

Am avut un vis, trăiam în bogaţie şi petreceam.

Zâmbeam.

Dă-o dracu de lume!, aşa zicem noi ca martori nervoşi la viteza întrebărilor răutăcioase care ne ţin pe toţi în stres.

Inhalând galant fumul, vizualizând flăcările

Voi fi înecată de propria-mi durere?

Şoapte ciudate, laşii vorbesc, repede să ne distrugă.

Din moment ce "nu am fost" în prea multe penitenciare cea mai bună răzbunare este să îţi fuţi prietenii.

Pierdută şi nebună, speriată să nu scap o sămânţă sperând să nu îmi blestem copii.

Îmbrăţişaţi cuvintele mele, faceţi ca lumea să se schimbe.

Şi acum un moment de reculegere, să ne rugăm.

Şi cum tu călătoreşti în spaţiu.

Fie ca îngerii să te ajute arătandu-ţi calea.

Să strălucească în sufletul tău, să aibă grijă de tine.

Şi toţi fraţii care te-au condus pe ultimul drum sunt acolo ca să te salute atunci când treci porţile.

Şi cum te îndrepţi spre lumina tunelului.

Sper să te conducă spre viaţa eternă.

Zâmbeşte.

Haide,zâmbeşte pentru mine.

Celui din a doua cameră îi mai lipseşte o balegă în cap. =))!

Thx for watchin`.

Luv ya,beibi.

Ultima zi în azil.

Ce-am scris până acum.

Trecutul meu.

Aduce zâmbete.

Deşi uneori plânge.

Am fost întrebată dacă mi-a fost greu.

Dar ştiu că iartă tot timpul ce trece.

Totul a început cu anotimpuri.

Chipuri şi timpuri ce mi-au fost aproape.

Apoi a urmat despărţirea de el.

De trecut.

De amintiri.

De vise.

De toate.

Şi nu ştiu cum poate.

Am ocolit prezentul.

Iar ura m-a trimis într-un azil întunecat.

Am tot strigat la chipul şi albul porumbeilor de pe cerul îndepărtat.

Am visat printre pereţi crestaţi.

Îngeri schimbaţi în demoni ciudaţi.

Iar oameni sculptaţi într-un alb ceresc îmi dictau ce n-aveam voie să iubesc.

Am evadat.

Apoi m-am întrebat dacă mă pot găsi ca la început de zâmbitoare peste noapte.

Să nu mai vorbesc singură.

Să-mi clipească timpul.

Şi tot timpul să fie cel ce-mi va uita prezentul.

Dar timpul a trecut..

Parcă mult prea repede în acea zi.

Greşeli ce prea reci au fost..

Au devenit amintire fără rost.

Am uitat când mi-a greşit şi a plecat.

Şi a trecut peste drumul..pe asfalt.

Şi am scris o poezie când l-am văzut aproape.

Şi am numit-o ca pe el:clipitul unei pleoape.

Ce optimistă eram atunci..

Parcă era mai bine fără amintiri..

Un cimitir mi-a apărut apoi în inimă.

Aveam impresia că pietrele îmi vorbesc.

Şi,deşi părea totul sumbru,eu auzeam poveşti nepământeşti.

În seara aceea am dormit pe un câmp ce mi-a visat copacul ce mi-a fost adăpost.

Nu mai văzusem pomi goi.

Gol era la gât.

Creat dintr-un "Te iubesc" mult prea frumos.

Dar apoi totul s-a întunecat.

Mi-am amintit trecutul şi visul ciudat.

Şi am fugit de el.

De tot ce-am regretat.

Şi am strigat în gura mare: AM EVADAT.

În acea seară m-am întors la azil.

Şi eram fericită ca un copil.

Am primit cadou o nouă cameră.

Şi-am personalizat-o ca să fie sinceră.

Acum sunt iar fericită.

Acum şi timpul îmi este bun amic.

Şi zâmbesc iar ca un copil.

Pentru mine e ultima zi în azil.

Experienţe involuntare în ora de chimie.

Şi..da.
Ora de chimie.
Descriere: FATAL ERROR !!!

Mulţumesc de vizualizare.

Evitaţi partea cu cearceafurile mele şi,de asemenea,cu fundul meu.

Cinste cameramanului.

O zi retrospectivă din viaţa mea.

Ce-am avut nu uit.

Zâmbetul pe buze l-am avut de două ori când am iubit .

Şi poate am plâns în mine când voi m-aţi părăsit.

Ceaţa timpului mă resetează mereu la minus infinit.

Trezindu-mă,merg ca un buimac.

Ca din pumn trezit.

Ca un om uitat de timp.

Eu pot fi cum am fost,dar fără să mă schimb.

Dar în sevraj simt că mă las drogată de timp.

Văd că vremea se scurge pe lângă mine.

Copilul de ieri fuge acum de bătrânul de mâine.

Mă satur.

Şi duc lipsă de ce mi-e dor.

Ce-am avut,n-o să mai am.

Tot ce-a fost,a fost.

Acum e doar fum.

Poate că va mai fi.

Sunt încă pe drum.

Trecutul se pierde şters de spumele timpului.

Tot trece.

Trece.

Se uită.

Dar lasă urme.

Cum aş putea să-mi iau clipele pierdute?

Treceau zile întregi,şi îmi păreau minute.

Din trecut ies ani uşor pierduţi în ceaţă.

Din viaţă.

Şi mă gândesc la vremuri ce-au fost.

Şi s-au scurs.

Am trăit ca privitor.

Le-am văzut şi s-au dus.

Şi îmi trebuie timp să-mi îndeplinesc dorinţa.

Şă trăiesc cu speranţa.

Şi să mor cu nemurirea.

Şi îmi trebuie mult timp.

Căştigat nu pierdut.

Dar fără să îmi şteargă orice urmă de trecut.

Să-mi pară că viaţa a fost lungă şi grea.

Să fiu plictisită să-i las oricând povara.

N-o să-mi fie uşor să renunţ la viaţă.

Să nu mai am nici o speranţă.

Vreau să-mi fie uşor.

Să-mi dau toată agonia.

Pentru o zi retrospectivă din viaţa mea.

Vin pe jos.

Mergând pe coridoare pline de frică.

Fără nici o îndoială,nu e un vis.

Dar tot ce simt voi închide afară.

Stau trează ceasuri.

Şi mă uit la stele.

Şi strig.

De aici.

De departe.

De unde sunt acum.

Şi ceaţa dimineţii e spulberată de lumină.

Nu pot să înţeleg ce se întâmplă.

Eu nu cred în magie.

Sau în iubire de durată.

Dar totul pare că s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă.

Am vorbit ore.

Şi-am pierdut ultimul tren.

Şi încă stăm cu sufletul la gură.

Departe de inimă.

Şi departe de momentul în care ne-am cunoscut.

Ai spus că prietenia noastră trascende această viaţă.

Fals.

Mi-am tăiat mâinile.

Şi am închis ochii.

Vino,dacă într-adevăr mă iubeşti.

Dar stai departe.

Dacă vrei să mă păcăleşti.

My sun is gone.

Te-am imaginat stând în soare .

Şi te întrebam: Oare ce-a mers prost ?

Cerul plin de simpatie era încadrat jos.

Cheia de timp se transforma treptat.

În tăcere mă desprindeam de spaţiul meu

Fiind prinsă între tot ce îmi doresc şi tot ce văd..

Încerc să găsesc un răspuns la ce puteţi simţi dacă puteţi crede în totdeauna.

Ştiu că dacă te-ai vedea prin ochii mei,ţi-ai cere scuze.

Pentru că atunci când mi te-ai arătat cu adevărat,erai alcineva.

Dar ai fost prins între ce ai vrut şi ce ai necesitat.

Şi mi te-am imaginat.

Dormeai profund.

Părul tău era stele.

În frunte aveai un soare.

Iar în spate erai argint.

În plus,harul tău era apă de ploaie.

Iar un coşmar te ţinea treaz.

Nu mai ştiu ce e aici.

Nici măcar nu mai sunt sigură dacă este cineva care stă în Soare.

Mă puteţi ajuta să înţeleg ?

Pentru că dacă voi găsi ceva în felul meu,te voi găsi.

Frică de nesigur.

Sunt singură acasă.

Mă-nchid înăuntru-mi.

Singura comunicare cu viaţa .

Se face printr-un unic colţ al camerei.

Cu doar două urme de paşi.

Doar două unice ieşiri din mine.

Din acest lăcaş.

Urmaş al unei foste vieţi.

Urmaş ascuns de pereţi.

Un loc speriat de soare.

Speriat de alte vieţi.

Mi-e frică să văd ce vedeţi voi că trăiesc.

Mă hrănesc cu vise.

Speranţe ce-mi vorbesc.

Şi nu ies nici pe fereastră.

Nu privesc descris.

În ghiveci eu sădesc un mic interes.

Pentru orice m-ar atrage să ies.

Pentru orice rest.

Ce păstrază-n el orice gest.

După care.

Cu al meu gând nu vă mai cred.

Nu mai sper.

Nu mai ascult.

Nu mai am ce.

Că nu mai cred.

Sunt Dumnezeul meu.

Vă urăsc şi din simplul motiv că-mi pierd ura faţă de voi odată cu timpul.

De una singură vorbesc.

Frică de nesigur.

Înăuntru-mi,singură,vorbesc despre una singură.

Singură,de una singură vorbesc.

Aici rămân.

E prea tărziu să mai ies.

Şi-am fost ca voi.

Deci ştiu de ce să m-ascund.

Mai mult aruncaţi vorbe.

Dar nu vreau să vă răspund.

Mai adânc.

Ascund rând pe rând.

Gândul că e timpul să vin cu picioarele pe pământ.

Nu vă doresc soarta mea că nu vreau singură să plâng.

Chiar dacă mi-e greu.

Singură din minţi strâng.

E prea târziu să ies.

Aici rămân.

Top 10 întrebări stupide.

Prima întrebare stupidă:

(Pentru că e prima care ţi se adresează când intri pe uşă)

"Ai venit?"

Din moment ce mă vezi că am intrat,de ce mă mai întrebi?

Că doar n-oi fi greşit casa.

Sau:"Ce faci la calculator?De ce nu pot vedea şi eu?"

Ori:"Auzi?"

Precum şi:"Ştii ceva?"

Logic că văd pentru că mă uit la tine sau citesc ce tocmai mi-ai spus.

Şi e la mintea tâmpitului că ştiu ceva.

Până şi ăla ştie că e tâmpit.

Unii spun:"Pot să-ţi pun o întrebare?"

Eu ce ar trebui să la răspund?

"Nu. Pentru că deja mi-ai pus-o."?

Şi cea mai stresantă:DE CE?!

Repetată în zeci de rânduri duce la o confuzie:"De ce dracului nu tace odată?"

Alţii te sună la patru dimineaţa şi te întreabă:"Dormi?"

Nu..stau cu mâna-n curul vacii.

E cea mai stupidă întrebare pusă în cel mai fragil moment.

Şi în plus,la întrebarea asta nu se poate răspunde decât cu nu.

Aceiaşi specialişti istorisesc aceeaşi poveste:Înoţi,deci slăbeşti.

Atunci cum vă explicaţi,oameni buni,volumul balenelor ?

Întrebarea ideală a unui "matur":Unde te vezi peste 5 ani?

Cu-cu.

Ceilalţi se sună între ei pe telefonul fix pentru a se întreba:

"Ai ajuns acasă?"

Nu.Din moment ce îţi răspund înseamnă că înot pe Valea Buzăului.Nicio probabilitate de a fi acasă.

Aici vă dau un remediu bun pentru a scăpa de latura stresantă a părinţilor.
Când vă mai întreabă de şcoală,spuneţi-le că trebuie să duceţi bani.
Insistaţi pe ideea voastră.

Veţi vedea că vor renunţa la scurt timp cu aceste întrebări.

Sau când sufli în faţa unui câine,începe să te latre.

Dar de fiecare dată când îl iei în maşina,scoate capul pe geam.

V-aţi întrebat vreodată de ce ?

Norii mă îndrăgesc.

Eu cânt poveşti despre amintiri şi vise.

Eu sunt adăpostită de nori şi de voi.

Eu sunt nebună căci am camera albă.

Pe mine timpul nimic nu mă întreabă.

Cunosc un singur timp.

Cel înconjurat de întrebări.

Sub un pod de fiori.

Peste râuri de culori.

De peste clipe şi munţi.

De peste paşii cei muţi.

Creste de sfinţi.

Norii ascultă o poveste.

Spusă de florile vii.

Despre caldele câmpii.

-Zâmbesc,spun ele.

De Soare ajutate.

Şi plâng din vreme în vreme.

Că sunt de ploi pictate.

Dar din toate acele minuni ce grăiesc cea mai adevărată e că şi câmpiile iubesc.

Adăpostesc umbra norilor şi roua lor.

-Roua lor e vântul .

Spune Gândul Florilor.

Eu sunt un dirijor ce modelează poveşti de lut.

În orice cântec cânt chipul timpului trecut.

Apar stele pe creste.

Ce ascultă minunate glas de petale.

Ce vestesc clipele ce le numesc.

Ascultă ce câmpiile iubesc.

Adunând un colier.

Pe un pom singuratic.

Într-un câmp închis de cer.

Un "te iubesc" rescris de ger îmi stă drept colier.

Ma trezesc sub el.

Mulţumindu-i pentru vise.

I-am descris unei foi.

Cum i-am creat pe cei doi.

Chemaţi de acelaşi Soare.

Sub ea:ploaie.

Sub el:cer.

Ce le stă de veghe sufletelor pereche.

Cu el înger.

Şi cu ea stea.

Înconjuraţi de foi ce le-ascultau povestea.

Privindu-se cu dragoste.

El spunând:-N-am să te..

Ea ştiind,îl opri.

Iubesc,a scris el.

Rănesc a vrut să spună.

Ţinându-se de mână,o inimă întregesc.

Plecând,au lăsat la rădăcini un trandafir.

Pare ciudat,dar m-au trezit ai săi spini.

Am scris cu ei sub coroana lui un timp.

Iubesc.

Acum,între foi,norii mă îndrăgesc.

Iubesc un nebun.

Zâmbind,ziua îmi spune:

Drum bun,om bun,ai grijă de nume.

Bun venit,Soare mult aşteptat.

Cu sufletul cald şi zâmbetul calm.

Acum sunt pe drumul prea mult căutat.

Mergând,parcă,spre culmi înalte,defapt.

Nu ştiu unde merg.

Ştiu doar c-am plecat.

Şi glasul strigând:"Eşti nebună de legat !"

Nu-mi pasă de voi.

Trecuturile şterse trec peste noroi.

Creez o poveste.

Cu un om transparent.

Vise în loc de Soare.

Paşi optimişti.

Şi drumul spre visare.

Acum desenez lumea.

Şi-mi aştern ploile deoparte.

Şi în plus presar pe chipuri numai zâmbete aparte.

Şi cum nu-mi place timpul.

Aşa că i-am zis să mai aştepte o vreme.

I-am dat să citească trecutu-mi.

Şi îşi duce timpul cu aste probleme.

Am ascultat în spada de stele.

Am şters cele rele.

Şi apoi am clipit.

Am răsturnat o ladă de vise.

M-au ridicat ele.

Le-am zis:"Bine aţi venit!".

Îmi ţin ochii mereu veseli.

Nu vreau să adoarmă nicicând.

Şi deşi ştiu că e real,nu îmi doresc alte vise acum.

Până acum ceva vreme îmi ţineam ochii strânşi.

Nu mă întrebam de ce.

Nu aveam voie să văd în somn altceva decât un drum prăfuit.

Dar acum nu-i ca ieri.

Şi sper să-mi fie la fel ca şi mâine.

Să-mi pot clădi drumul meu cu griji prăfuite.

Plecate din mine.

Să-mi pun dimineaţa sus visul .

Pe care-l voi urma în fiecare zi.

Să-mi spun:"Renasc iar din Soare."

Să ştiu de acum că visul meu va trăi.

Şi plec.

Şi întorc zâmbete.

Şi îmi clădesc povestea şoptind.

Nici timpul nu trece.

Nici visul nu doarme.

Iar eu privesc mereu optimist.

De acum de auzi de mine să ştii că visele mele nu apun.

Că-mi ridic singură prezentul.

Traiesc prin poveşti.

Iubesc un nebun.

Regrete.

Ascult.

Când lacrimi zâmbeau prin feţe..

Mi-a şoptit un rând de carte că viaţa perfectă ar fi lipsită de regrete.

Dacă ar persista amintiri plăcute,aş zâmbi mai des.

Sau aş zâmbi mai mult încât să pot să am de ales.

Fiinţele celeste sunt obstacole spre stele.

Le privesc resemnată,că pot doar să visez la ele.

Dar acei.

Sau acele.

Lipsiţi de astre rele.

Privind spre cer..

Ce vă reţine să atingeţi astrele ?

Astfel de regret mă închid în mine.

Astfel rămân pe veci fără lumină-n mine.

Aştept suflete să moară în beznă,fără sa cunoască timpul petrecut de Soare pe bolta cerească.

Pe bolta cerească închid clipele-n capele.

Închise ca apele,reflectă cum cântă clapele.

Visele...

Parcă m-aş întoarce"acasă".

Regret.

Deci poate merit trecutul ce nu mă lasă.

Pentru un alt şir de amintiri împart colete.

Alte forţe deprimate îmi par pete de regrete.

Dar separate de acel perete plin de vise.

Acestea fiind scrise.

Prinse-n dosar cu feţe triste.

Păreri de rău privesc din nou spre un viitor lipsit de regretul timpului pierdut la fel de lipsit de clipe.

Numărate pentru a fi ascultate.

Şi amintite.

Ele se gândesc să dea viaţă lacrimilor nelipsite.

Mă simt de parcă regret ce gândesc.

Nu ştiu ce mă opreşte să mă opresc.

Mă mint de dorul visului ascuns ce-mi impune să cred că regretele nu sunt în plus.

Ridicând un pumn spre cer,cer să închid în el acel pumn de regrete ce nu mă lasă să sper.

Le conduc până la sfârşitul drumului şi apoi le dau drumul să plece.

Speranţa să mă-nveţe noua viaţă ce-ncepe.

Pumnul întins spre cer ţine un ultim din cel mai puternic strigăt de ură ce şi-a făcut loc prin tăceri.

Eu îl ţin strâns,ascuns de ultimul meu plânset.

Dându-se,la un semn,din faţa lacrimilor.

Regretele par moarte de sete de suflete.

Nu sunt destul de sătule încât să-ndure zâmbete.

De sunete.

De departe.

Par chemate.

Dar poate voi rămâne doar cu regretul că nu le-am scris pe toate.

Ultima persoană .

Văd în ochii ei torsura destinului.

Cu sânge printre degete,mi-am zâmbit şi am fugit.

Nu ştiu cine mi-a fost ultima persoană ce mi-a zâmbit.

Gândurile sunt încătuşate.

Ridic privirea ochilor roşii de frica paşilor din ploaie.

Un om scrâşnind din dinţi m-a întrebat cine a fost ultima persoană ce mi-a vorbit.

Şi alerg,zâmbind cu ochii strânşi .

Gândesc să mă întorc şi mă opresc din mers.

Mă oglindesc in lacrimi şi şoptesc în lamă:"Să iert?"

Dar mă întreb cine-i această persoană.

Multe ultime persoane încă îmi zâmbesc din rame.

Oglindesc tot ce trăiesc într-o singură persoană.

Nu dau înapoi.

Nu e loc de-ntoarcere.

Văd în ea un fost eu.

Ia naştere un laş gând de iertare.

Dar arunc o ultimă privire în spate şi ajung la marginea prăpastiei.

La propriu şi figurat.

Împinsă de la spate de greşelile făcute şi palme ce am dat.

Mă întreb:"A meritat tot timpul ce-am rezistat?"

Şi care a fost această ultimă persoană ce m-a-ntrebat.

Zâmbesc optimist căci va veni şi ziua mea.

Când Soarele îşi va îndrepta Razele spre mine,să-mi lumineze calea.

Stiu asta.

Dar de ce zbor?

Şi mi-e frig.

Văd cum încet ochii mi se închid.

Şi mă întreb..

Cine e ultima persoană ce m-a auzit ?

Îţi mulţumesc că eşti aici să-mi asculţi greşelile.

Măcar tu să reflectezi,că eu n-am învăţat din ele.

O să-ţi citesc o poveste până o să adormi.

Şi după mine să iei exemplu de om.

Eu voi fi eroina ta neînfricată .

O să reuşesc să-nvârt Pământul pentru cei ce îi iubesc.

Împreună cădem.

Mână de mână zâmbim.

Tot aşa rezistăm să tot aşa suntem.

Ascultă,tovarăşe.

Vorbeşte prietena ta acum.

Au trecut săptămâni.

Au trecut cu lunile.

Şi vreau să-ţi spun ca acelaşi eşti,tovarăşe.

Oricum,amândoi ştim că va veni timpul să ne separăm odată.

Şi va veni timpul să fi prieten la rândul tău.

Şi-n continuare al meu tovarăs.

Înţelegerile mele vor continua prin tine,chiar şi mai departe.

Acelalaşi suflet,aceeaşi descărcare.

Şi va rămâne mereu aceeaşi,căci nu vei fi uitat.

Ştiu c-ai ţinut ochii deschişi pe pernă nopţi la rând.

Aşteptând.Aşteptând.Aşteptând.

Ţi-am mai spus câteodată.

Dar am cam vrut să mă feresc.

Am vrut să îţi arăt,nu să îţi spun cât te iubesc.

Te-am ţinut în braţe de multe ori când simţeai că nu mai ai puterea să zâmbeşti.

Îţi mulţumesc că m-ai ajutat să dobor un caracter de piatră .

Aş fi preferat să dea o armată-n mine,decât să zici tu:"Pleacă!".

Eşti un prieten bun,fără semne de întrebare.

Dar eu nu ştiu dacă sunt aşa,şi asta doare.

Fă-ţi timp să fi tu şi să nu râzi când toţi cei din jur plâng.

Fă-ţi timp să îi alegi pe cei adevăraţi din toţi cei care te strâng în braţe.

Visează la gândul că toate pleacă sau se schimbă.

Şi să preţuieşti palma ce nu te răneşte,te alintă.

Fi atent pe cine ţii sub aripa ta:pe cine alinţi,în cine speri.

Şi ţine minte că-ntre prieteni nu au loc şi banii.

Învaţă să asculţi.

Şi când vorbeşti tu,toţi să tacă .

Încearcă să găseşti visele de ieri în ziua de azi.

Fă-ţi timp să vezi că în tot răul e ascuns un bine.

Fă-ţi timp să acorzi un zâmbet,chiar şi unui corp.

Şi să auzi ce aude-un surd şi să vezi ce vede-un orb.

Fă-ţi timp să iubeşti,chiar dacă nu eşti iubit.

Şi chiar singur pe Pământ,să fii cel mai fericit.

Fă-ţi timp să observi splendoarea oricărui anotimp.

Şi să înveţi că tot se învaţă într-un anumit timp.

Uite-mă ! Eu zâmbesc.

Iar zâmbetul meu respiră .

Uite-mă cum înnebunesc ! Vorbesc singură-n oglindă .

Şi momentele mele de vis poartă acum doliu.

Te văd cam des în faţa mea.

Te văd prin prea multe persoane.

Măcar o dată aş vrea să mă vezi şi prin ochii altei doamne.

Oare îţi mai pasă?

Deşi nu te regăsesc.Te pedepsesc.Înnebunesc.

Te-am zărit în acea mulţime .

O emoţie puternică mă învăluie şi acum .

Pentru mine,eşti la fel ca o dimineaţă .

Zâmbetul tău schiţeză lumină şi speranţă .

Uneori mă întreb:"Care-i cel mai frumos cuvânt rostit de om pe acest pământ?"

Spune-mi tu.

Ca tine nu găsesc decât o persoană la o mie .

Aşa cum sunetul naşte cuvântul,chipul tău mi l-a adus vântul .

De nu te-aş fi ajuns din urmă ai fi rămas doar umbră .

O simplă amintire a rămas în tine.

Şi poate că te-aş fi căutat şi acum.

Chiar dacă te-ai rătăcit în pumn,odată cu visele mele pe drum.

Indiferent de orice situaţie,viaţa trebuie să-şi continue drumul .

Nu poţi ascunde trecutul pentru o clipă .

Eu am predat scutul şi am privit spre viitor.

Nu va fi mereu de ajuns.

Mereu voi avea ceva de spus .

Niciodată n-am fi crezut că se poate intâmpla asta.

Mereu am simţit că nu pot sfârşi ura .

Încă te port în gând.

Încă ţin minte privirea ta .

O privire mult prea adâncă..

Care probabil ar fi dărâmat şi o stâncă .

Dorul meu nu ai cum să-l simţi .

Amintirile se revarsă atât de uşor ca un izvor.

Încă mai simt că zbor.

Ştiu că e greu să pierzi .

Pe cei din jur să nu-i mai vezi.

O să mă ascund sub umbra ta.

Şi voi găsi o cărare.

Şi voi merge pe jos,nu călare.

Să uit de toate ?..

Nu se poate.

Astea sunt clipe colorate .

Într-o perioadă plină numai de nuanţe gri ..

Tu eşti şi vei fi persoana cea mai specială .

Eu voi rămâne tipa cu care fumai o ţigară.

De multe ori am vrut să pun punct.

Dar uite că n-am putut.

Şi de te-aş vedea acum,te-aş îmbrăţişa.

Te privesc.

Te ştiu .

Din priviri te cunosc .

Şi când vei citi,vei ştii că este despre noi .

Şi poate că vei zâmbi.

Dar vei uita a doua zi .

Mi-au dictat unii zei să sărut o petală şi tu vei apărea în locul ei .

Am întâlnit un prizonier care m-a întrebat dacă mai sper .

I-am spus c-am să-ţi cer pentru el un clipit când ne vom întâlni şi-mi va zâmbi.

Acum te întreb:"Eu sunt cea ce-ţi va dicta umbra şi dimineaţa ?"

Dacă sunt eu vreau să-ţi cer să nu minţi iar ce simţi să-mi trimiţi în şoapte prin clipiul unei pleoape.

Şi tu vorbeşti.

Şi eu ascult.

Şi tu răneşti.

Şi eu m-ascund.

Şi tu izbeşti.

Şi eu înfrunt.

Eu tremur şi închei uşor.

Mulţumesc şi semnez a dor.

Îţi mulţumesc,acum iar privesc în gol ..

Nu mai ştiu de urma mea,cum nu-mi ştiu bucuria.

Mi-a fost dat să nu-nchid ochii, să nu am sentimente.

Dar am crescut înţelegând lacrimi, când îmi zâmbeau portrete.

Când omului îi luceau privirile de regrete, l-am ascultat îndoliat de speranţe.

N-am fost de multe ori mutată sau aruncată printre straini dar am avut parte de pomi,trandafiri, pietre sau mărăcini.

Dar parcă-nflorind din spini, m-am întors de unde am plecat.

Ajutată de acceaşi fetiţă blondă.

Ce-mi zâmbeşte din înalt.

Impunător în faţa crucii.

Ascultător de dor şi moarte.

Moarte inimii de piatră când plâng toate sufletele !

Doi oameni vin aproape zilnic: unu’-mbrăcat mereu în negru.

Când vorbeşte el tac toţi, plângând cu capul plecat pentru a asculta o noua poveste, dând de veste prin lacrimi c-a mai venit un sfârşit.

Sfârşit cu acelaşi "Amin".

Al doilea, un uriaş cu haine murdare de pământ.

Cu ochi negri, privire neagra, zâmbet negru de mormânt.

Parcă săpând adânc spre suflet.

Vrând să-l simtă cum moare.

Mă poate îngropa pe veci.

Lipsindu-mă de orice urmă de soare.

Uneori am impresia că oamenii chiar îmi vorbesc.

Atunci când,plângând,îmi strigă: “Eu de ce mai trăiesc?”.

Iar acel copil care şi-a vărsat pe mine primele lacrimi..

Privindu-mă de sus..

Dar mi-am întors privirea.

Şi m-am uitat în jos.

Închid ochii speriată.

Totul mirosea a moarte.

În jur era întuneric.

Doar sus o rază-n noapte.

Ce se strecura printre gratii sus pe un perete.

Luminând cărămizi ce par la fel de speriate.

Încerc să respir.

Nu pot să respir spre lumină.

Mirosuri diferite mă sufocă.

Aştept să vină clipa în care mă voi trezi .

Dar după ceva timp văd numele meu scris pe zid şi dedesubt al meu chip.

Locuiam împreună cu patru pereţi.

Şi o rază ce rar venea.

3337.

Trei mii trei sute treizeci şi şapte.

Crestături pline cu lacrimi.

De o vietate ce plânge.

Unele sunt mai scurte.

Altele sunt umplute cu sânge.

Mai sunt câteva cuvinte scrise dar sunt prea sus.

Zidurile fug parcă de lumină spre Apus.

Le-aş întreba ce scrie.

Dar n-aş aştepta răspuns.

Că dacă mi-ar vorbi,n-ar avea nimic de spus.

Ascunsă de lumină şi de viaţă.

Tremur înconjurată de suflete de ghiaţă.

Aştept ca raza să lumineze cuvintele ce nu le înţeleg.

Se scurg lacrimi calde .

Deschid ochii şi strig:

-De ce pe zid scrie "Decedată-opţiune 2010" ?!

Deşi trăind printre plânsete şi suspine.

Din trecut şi morminte îmi trimit povestea prin tine.

Şi poate "ajutată de acelaşi Dumnezeu cu păr bălai" îţi voi fi piatră de mormânt.

Clădindu-ţi drum spre Rai.