Acel suflet pururea scufundat în sânge.

De multe ori eu mă complic căci trebuie să mă ridic.

Dar nu pot să mă ridic fără tine,deşi eşti un nimic.

Am căzut de acord că vom fi aici doar noi doi şi viitorul.

Deşi facem haz de necaz,şi nu suntem ca restul.

Răneşti prin şoapte şi vorbe deşarte.

Aş pleca,să nu mai fac parte din toate adunate.

Şi aş fi lăsat în spate urme de noroi.

Şi aş fi vrut să vărs eu ultima lacrimă pentru amândoi.

Şi zâmbesc.

Şi las grijile la restul.

Poate n-o să-mi mai pese destul.

Uneori simt că nimic nu e aşa cum trebuie.

Sau că nu sunt unde visam să fiu mai devreme.

Uneori mă înnec în amintiri trecute.

Sau încerc să ies din aceste stări de spirit abrupte.

Uneori simt că plutesc.

Alteori că înnebunesc.

Şi stau şi mă privesc.

Deseori stau şi gândesc.

În rest îmi pun întrebări ce nu au răspuns.

Şi simt că realitatea păstrează un secret ascuns.

Aripile mi-s frânte.

Sunt bătute-n cuie de minţi brute.

Aşa că du-te.

Hai,hai,du-te,du-te,hai.

Fă ce crezi tu,şi nu te întoarce înpoi,tu.

Fi pur şi simplu tu.

Văd că vezi ce văd,dar nici un chip nu mă impresionează.

Toţi au măşti,sunt vii şi mă şochează.

Azi vii,dar mâine mai ştii?

Totul poate fi trimis în vânt ca un scrum gri de hârtie.

"Totul va fi bine,ştii?".Aşa spun toţi.

Dar dacă te uiţi la ei,au lacrimi în ochi toţi.

Luptăm în acest război numit viaţă.

Sau trecuţi de linia din faţă,dar suntem în ceaţă.

Nu te lăsa influenţat de aparenţe.

Sau de feţele inocente.

S-ar putea să aibă repercursiuni grele proastele lor comportamente.

Nu eşti obligat să semeni cu nimeni.

Am fost plasaţi pe Pâmânt originali şi liberi.

Dar dacă nu eşti ca toţi cei din turmă,eşti catalogat pe urmă.

Şi încet,încet,astea te sugrumă.

Oare?

Oare are rost tot ce se întâmplă?

Oare există acea voce care poate să răspundă?

Nu cred.

Aşa că îmi aprind o ţigară şi meditez.

Ştiu doar că dacă mă uit în jur,mă întristez.

Nu mai există acea fericire absurdă dacă eşti cu capul pe umeri încă.

Nu eşti mulţumit cu ce ai încă.

Până şi norii încep să plângă,e vizibil.

Fără motiv,omul totul alungă.

Deschide-ţi ochii,nimicind tot ce ai în jur.

Uneori..

Simt nevoia să-mi aştern ce simt pe foi.

Şi las cerneala să vorbească pentru voi.

Sunt înconjurată de destine frânte,de feţe care zâmbesc prostesc deşi nu am motive prea multe.

Şi sunt imprejmuită de prea mulţi îngeri tineri,ce trăiesc doar în poze şi îi amintesc măcar eu,dacă nu nimeni.

Şi sunt inconjurată de chipuri blânde cu a doua faţă.

Nu aş vrea să ştiu despre ea.

Dar ştiu că există şi cei care-mi sting lacrima când sufletul meu plânge..

Acel suflet pururea scufundat în sânge.

Infect.

Să nu te supere dorul vocii mele.

Am să-ţi vorbesc de toate acele lucruri.

Şi vreau să mă asculţi în acest caz.

Iar dacă-ţi va aluneca o lacrimă pe obraz,înseamnă că încă sunt în sufletul tău.

Sau poate că m-ai şters din memorie şi-ţi pare rău.

E acea legătură cu mine.

Ştiu bine că n-ai avut nevoie de multe batiste.

Acum,parcă şi umbrele pe care luna plină le aruncă în camera mea sunt triste.

Parcă şi adevărul de minde se ascunde.

Şi situaţia este nocivă.

Aş vrea să fie puţin mai expansivă.

Aş vrea să-mi dai un ultim răspuns sincer şi pozitiv,nu evaziv.

Nu vreau să cred că pentru noi doi timp nu a mai rămas.

Ştii că niciodată nu aş putea să te las.

Nu vreau să vărs lacrimi,vreau să-mi păstrez surâsul.

Pentru că ştiu că după lacrimi,va veni şi plânsul.

Au fost atâtea lucruri care ne-au legat în tot acel timp de neuitat.

Sufletul oricând poţi să mi-l atingi.

Poate că nu mai vrei umărul meu pe care să plângi.

Iubeşte-mi ochii şi întreaga suferinţă.

Oare cer cu neputinţă să mă apropii de acea plăpândă fiinţă?

Întoarce-te şi n-o să te primesc.

Mă deranjează iluzia la faptul că încă mai am încredere în tine.

Personalitatea ta de fată atrage.

În faţa ta mă simt mereu în dezavantaj.

Odată,lumina lunii îţi scotea în evidenţă dârele de pe obraji.

Iar dacă vei purcede,şi mă vei pierde,vreau să-mi mai dai o dată acea privire căpruie.

Unul dintre noi toţi se va lupta cu lacrimile.

Nu mai pot să mă gândesc la altceva.

Până şi semnele zodiacale spuneau că o să fie bine.

Nu vreau să cred că a luat sfârşit.

E cumplit.

Dar e adevărat.

Acum pe buzele tale văd doar un zâmbet încordat.

Şi-mi amitesc de început.

Cum s-antâmplat.

Când privirile noastre se întâlneau.

Iar a ta parcă spunea:"Te vreau."

Acum rolul de vinovat ţi-l acord.

Acum despărţirea de tine e egală cu scoaterea propriului cord.

Iar acum când îţi vorbesc am un singur lucru în minte:infect.

Lirica drogului.

Cei cu simţul olfactiv dezvoltat îmi acordă aplauze ritmice.

Duşmanii îmi acordă laude cinice.

Dar transpiră căci sesiunile pentru ei sunt asemenea unei saune lirice.

Apariţia mea care provoacă daune biblice.

Concurenţa dispare subit.

Tu vei suferi traume psihice.

Iar adepţii tăi,chiar şi din lumea drepţilor,vor lua pauze să mă critice.

Provoc terţilor daune fizice.

Doar prin zâmbete bazate pe fraude critice.

Specifice unor reacţi chimice motivate de absenţa părului.

Producând forme lirice cu bombe caracteristice asemenea rachetelor lansate de A-21.

Ce distrug peisajele mioristice.

Şi apoi spumegă,neputând să verifice judecata acestei forţe lirice.

Morbiditatea creşte la indice.

Date statistice privind mortalitatea cresc mult peste medii şi toţi experţii-n materie întocmesc rapoarte criminalistice ce vin să mă judece clar ca pe o ucigaşă în serie.

Deci ceea ce citeşti acum sunt doar simple rime.

Percepând mesajul,te sperie.

Şi le vezi ca pe o puzderie de praf dintr-un vas ce vine spre tine.

Nimic spre bine.

Mereu e loc de mai rău.

Căci de la primii paşi prin oraş mă lovesc de acelaşi tablou.

Ceea ce voi numiţi mişcare,defapt stă pe locuri.

Stocuri de idei se scurg din stilou în timp ce eu scriu alfabetul.

O să vă produc scleroză-n plăci căci n-am nici un scrupul.

O să vă bat pe toţi prin tehnici de kung-fu până îmi pierd suflul.

Până o să rămâneţi fără răsuflare şi vă daţi duhul.

Eu sunt mereu o capa.

Tu întotdeauna capa o.

Adica Knock Out,cum ai zice tu.

Defapt tu o cauţi cu lumânarea.

Când mă vezi,te camuflezi ca Winnetou.

Îţi dau un sfat patologic,dar criminologic:nu lăsa pe nimeni să-ţi schiţeze profilul psihologic.

Sunt copilul mitologic:e remarcabil că sunt unul vulnerabil.

Sunteţi nişte substantive novice.

Mii de popice.

Care încep să se oftice.

Dar până atunci transpiraţi ca nişte ţânci la filme erotice.

Sau ca un eschimos debusolat la tropice.

Sau ca un narcoman în sevraj expulsat în tări exotice.

Alternativele sunt ironice.

Deci îngheţaţi ca un turist fără surplusuri calorice prins de vânturile nordice.

Speraţi-vă de vorbele mele ca de explozii sonice.

Cutremuraţi-vă,căci pe mâinile mele sunt plăci tectonice.

Şi textele mele sparg limita,căci se ciocnesc frontal de neuronii voştri.

Modificându-vă,deci,funcţiile metabolice,vă provoc stări nevrotice şi boli psihice cronice.

Ce-au drept consecinţe tendinţe criminale periodice.

Şi anihilarea consecinţei de mii de fiinţe demonice.

Deci,invadându-vă cortical prin canale ionice microscopice .

Deci mă detesteţi pentru torturile narcotice la care vă supun când rimez.

Dar nu puteţi să mă detestaţi pentru că nu puteţi să-mi contenstaţi abilităţile mele retorice.

Prin care injectez rime narcotice în vena consumatorului de droguri metaforice.

Cauzând stări euforice cititorului.

Pentru care stiloul scriitorului capătă valori simbolice ca aurul sau orice alte resurse ale subsolului.