Copil pierdut de fum.

Aruncă,te rog,puţin alb pe griul din braţele mele.

În miros adânc de bătrâneţe ne privim amândoi mânjiţi de cărări şi feţe.

Şi,deşi îmi pari aproape,te resping întinsă pe o mochetă ce ne roade.

Nu mai râde!

Te-am legat de suflet ca un sărut frăţesc pe frunte.

Oricum,tu l-ai şters pe al meu.

A fost. Oare mai are rost?

Doar o pată de noroi rămasă pe o grămadă de scânduri ude.

Ei bine,ne-am jucat cu un pachet de cărţi care,ce-i drept,s-au ascuns într-o cutie ca o şoseată din fire.

Şi m-am văzut dormind la margine de drum,ca un fus orbit de zile.

Mi-ai zâmbit,plecând cu paşi mărunţi prin perne.

Şi-am muşcat din timp,şi-am visat..înfricoşată de atâtea urme grele primite în dar.

Le-am aşezat într-un labirint ciudat,pe-un covor murdar,şi-am şezut la sfatul lor,şi-am stat.

Precum o umbră din culori,aşteptând din nou lumina.

Dar a doua zi te găsesc nervos,cu paşi întinşi în labirint.

Vrei să ieşi? Încă dorm acum..lasă-mă un pic.

Te rog,nu mă trezi.

Aşa că,pe patul mat,pe spate m-am întins,deparcă "stop"am apăsat.

Dureri,ca nişte râuri s-au vărsat şi liniştea m-a mângâiat pe creştet în timp ce mă plângeam unor oglinzi despre trecutul meu prea vejted.

Şi am vorbit şi despre el,simţind pe trup răceala de metal ce mă lovea doar ca să-mi facă-n ciudă.

Zici că am greşit? Poftim,am şi o scuză,o judecată mult prea crudă,sau cum ziceai..

În fine,nu mai contează,scot fumul din plămâni şi mă gândesc la alte lumi în timp ce aerul tare mă adoarme,topind în ochii mei minciuni.

Şi tot ce vreau e să mă scald în alb.

Şi tot ce vreau e să mă scald în cald.

Ştiu că mă aşteaptă cineva undeva aşa că mi-am pus speranţele-n cui şi mă las pradă oricui să-mi stoarcă sufltul de miere.

Şi măcar ştii de ce m-am învăţat să adorm cu foi în braţe?

De ce? Pentru că nu am altă avere.

Ar trebui să scriu..pixul meu cere.

Când mă opresc,privesc cum fumul piere.

Am vrut să-l trimit la loc între măsele.

Dar nu,el stă înfipt în tavan,odată cu visele mele.

Poate că citeşti acum..poate că mă uiţi acum.

Poate îmi iei cuvintele şi le ascuţi ca să nu-mi plăteşti cu un pumnal-

Dar oricum..

Eu sunt tot aici,arătând ca un copil pierdut de fum.

Cine l-a furat pe Matei?

"Mai e puţin,nu te opri,nu mă lăsa!"

Fugeam şi eu.
Şi fugea şi el.

Într-un refugiu dintr-o stea.

"Unde fugiţi?",strigă ura din pădurile cu gură de scândură ce mă scutură din dinţi.

L-a prins.

L-am pierdut..

Azi simt că mă caută vesel.
Şi prin oameni îi transmit aceste cuvinte:"Să nu mă mai minţi,dragă Matei!"
Aşa îl cheamă,dragii mei,pe ucigaşul meu de porumbei.

Şi el îmi răspunse:"Auzi,tu vrei să mori?Eşti încă un om.Nu ai voie să zbori."
El alerga alean..

Mie-mi fugeau lacrimi pe faţă.
Dar le-am lăsat răcite şi orbite.

Şi am început să fug singură şi desculţă pe o alee din clei de oase.

Iar pe riduri revin drumuri ca o cicatrice:Tremuri?

Dansând cu cercuri,ca un copil:Ce vremuri..
Am alergat legată la gură ani de-a rândul.
Şi mereu simt că stă ascuns după umerii mei şi îmi şopteşte:

"Cine te iubeşte?Hai zi,cine te iubeşte?"

Şi mereu stau,oftez şi mă gandesc că toate au început în ziua-n care am ales să-i trimit un "Te iubesc"departe.

Mesager:un porumbel.
Acesta a trecut munţi şi ape,a trecut câteva lacrimi şi câteva pleoape,cu aripi decoltate-n suspin.

Dar el nu mi-a răspuns..

Şi uite aşa am pierdut mii de porumbei.

Care nu-mi amintesc să se fi întors nici acum.

Nici măcar unul dintre ei. Şi uite aşa..

Mi-am făcut două aripi.

Una din dor.

Şi una din betea.

Mi-am luat şi zborul din ceva culori.

Dar de undeva,ascuns,stătea sub raze rele si-mi râdea..
Matei.
Cu un scut făcut din aripi rupte.

Iar în jur sute de porumbei .

Cu un râs hain se ridică de pe Pământ şi mă urmărea ca un vânător.

Strigăte de ajutor mi-au ruginit în glas.

Dar m-a găsit!

Şi într-un final rănit,am coborât pe pragul casei iubitului meu Matei.

Acesta m-a prins de aripi,m-a tras de ele,şi mi-a zis:"Cum poţi să faci aşa ceva?Vrei să mori?Doar ţi-am spus că nu poţi să zbori!

Şi..de ce tot îmi transmiţi cuvinte?
Nu ai curaj să-mi spui ce vrei?

Sau..poate îţi e mai uşor să-ţi spun că defapt .. eu nu sunt Matei?"

Eu sunt cea care trece prin oglindă.

Eu sunt aceea care intră-n gândul tău.

Care-ţi spune ca un ceas tot ce-i bine,tot ce-i rău.

Eu sunt aceea ce te cântă zi de zi.

Care te face să-nţelegi ceea ce tu vrei să fii.

Eu sunt aceea care vede cum te comporţi şi te vede atât de clar cum te chinui să adormi.

Eu sunt aceea care te vinde zi de zi.

Şi te-nalţă.

Şi te cheamă..

Eu sunt aceea ce nu vrea să te alinte.

Eu sunt aceea care-ţi spune tot cine minte.

Eu sunt aceea care te face să speri.

Care îţi deschide ochii şi îţi cere să ceri.

Eu sunt aceea care nu poate să-nţeleagă şi nu poate să accepte că alţii cu noi se joacă.

Eu sunt aceea care-ar vrea să te înfrunte.

Azi..

Chiar azi.

Cine te aude?

Hai,spune.

Spune cine,oricine,vine să te asculte?

Eu sunt aceea care nu te lasă-n pace până nu o să-nţelegi mai multe..

Vrei să vezi fără să crezi..

În gândul tău rămân doar EU.

Poate-ai vrea să-ţi aminteşti..

Poate-ai vrea să înţelegi câte vise ai pierdut.

Mult prea mult..

Câte nopţi ai stat şi-ai strâns lucruri care au căzut pe rând?

Şi care nu vor mai fi..

Tu nu ştii câte cuvinte eu încă le simt..

Nu ştii cât am strâns şi cât fără de rost am fost..

Poate că am fost cea care te-a schimbat.

Poate că eu te-am ajutat.

Poate că m-ai căutat..

Dar nu vezi?

Toate câte le-ai avut,toate-n noapte au căzut.

Şi ele nu vor mai fi..

Poate că în lumea ta nu mai are loc fiinţa mea.

Nori de vise-ai răsturnat.

Şi-ai plecat..

Drumul care l-ai ales nici tu nu l-ai înţeles.

Iar când ai putut răni,niciodată n-ai să ştii..

La răscruce stai tu,te rog,de şase.

Eu voi îngenuchea.

Îţi voi arăta cum acul coase .

Tu zi-mi de cuiul ce lipeşte case.

Destul!

Restul o să-l păstrez pentru cărţile mele ce se hrănesc cu oase.

Eu pun în tun ghiulele.

Ghiulele atârnă ce tălpile legate de ele.

În fine..

În jur sunt numai păduri pline de mine.

Sau de tine?

Simt că-mi ţii loc de sedativ..

Uite,fluturii ce i-ai crestat în lemn masiv se înfoaie acum la mine.

De acum mă pun să port numai aripi,chit c-am trenă din beteală.

Sau cămaşă dintr-o coală,sau cravată dintr-o boală.

Dar nu contează..

Eu casc ceruri..

Tu-mi naşti geruri..

Cred că-ntr-o zi o să te rup în mii de cioburi.

Vreau să te fac să pleci.

O să te fac să pleci.

Tu vei reveni.

Te voi iubi.

Apoi te voi goni.

Iar după în oglindă când mă voi privi,voi fi plină de pământ..

Arăţi supărat.

Arăţi cu mâna un măr uscat.

Îţi spun,de mâine schimbăm rolurile.

Azi ţi-am zis:"Hai să umplem golurile."

Tu mi-ai întors spatele.

Am renunţat şi eu.

Ţi-am scris,tu n-ai văzut.

Ai citit ceva?

A,uită!Nu era nimic..

Şi totuşi apa din ochi mă udă.

Trebuie să mă schimb.

Iar tu..tu te-ai schimbat destul.

Abia te mai recunsoc aşa.

Eu vreau să-ţi întind mâna.

Tu vrei să ţii-n palme luna.

Eu doar vreau să-ţi văd figura.

Tu doar vrei să vezi prin ea.

Nu încerca să treci prin mine.

Eu nu pot trece prin oglindă,deşi ea tot insistă.

Nu te schimba,nu te schimba..

Mâine.

M-ai dezgropat de scoaţa grea şi mi-ai împăturit-o atent.

M-ai îngropat în părul tău ce îţi curgea pe umeri lent.

Priveam clădiri topindu-se pe străzi.

Lumini,grămezi.

Oameni,zăpezi.

Chipuri în după-amiezi.

Eram metal.

Domnişoară din mortar,cumva v-a zidit altul?

Sau v-aţi schimbat sărutul?

Aţi dat unul fals pe unul mortal?

Poţi fi sigură că sunt un om nesigur.

Poţi fi singură,căci sunt mai singură.

Eu mâine plec urgent.

Gata,plec urgent.

Urc genţile în buzunarul drept.

Gata,sunt atentă.

Comit că de mâine voi fi atentă.

Erai fierbinte.

Erau numai cuvinte stinse,calde,dulci,tăioase,iuţi.

Stând frumoase ca zile scoase în seri rupţi dintre coaste rupte.

În transe,perne grase-n case credincioase fără felinare.

Felinele ne conduceau mişcările.

Domnişoară albastră-amărui,pune-ţi visele în cui !

Spuneai că tu eşti liberă.

Defapt tu eşti a nimănui.

Acum suntem străini.

Acum ne suntem stânci.

Degeaba mai arunci pe geam scrisorile,că pastă corectoare n-am.

Dar nu-i nimic.

Ne facem testamentul din tartan.

A doua zi fugeam întoarsă pe dos şi am văzut tabloul ce am fost.

L-am ridicat de pe jos.

Şi i-am vorbit.

L-am întrebat,el mi-a zâmbit.

I-am reproşat că m-a minţit.

Credeam că-i viu,dar n-a clipit.

Credeam că ştii,nu ştii nimic.

E vina ta,sunt eu prea mică.

Am regretat.

Am măcinat ce a fost gros şi nepătat.

Tu mi-ai întors spatele şi te-ai ascuns în alt palat.

În altă haină.

Iar eu am să fiu veşnic nepurtată.

Scumpă doamnă,paltonul meu cel şifonat e mâine.

O scobitură eternă în pernă.

Domnişoară caldă,cu mâini reci,jură-mi că mâine o să treci.

Mâine..

Leagă-mi mâinile şi aruncă-mi-le într-un mâine.

Pierde-mă într-un mâine de mâine.

Mâine nu vreau să mă trezesc.

Ţine mâine în braţe ce mă ţine azi în picioare.

Vânează-mă ca pe un zar ce se învârte.

Şi camera cu mine iar.

Ea mă întreabă ce-i cu mine,îi zic că n-am habar.

E uşor.

Mă simt grea.

Ei nu vor ei să-i cer.

Îmi cer mie mereu.

Şi totuşi mâine presimt remuşcări puţine.

Discreţie şi cuvinte de foc.

Hai să stăm aici tot timpul sau mai bine hai deloc.

Şi ştiu că mâine mă va minţi şi mă va ţine minte.

Ca un nume singur ce se scaldă în două litere.

De-ţi doreşti,nu e nevoie să-mi mulţumeşti că literele ţi le-am dat jos de pe jgarda ei.

E o plăcere.

Şti tu prea bine..

Cum sunt şi eu plină de tine.

Cum e şi cerul plin de stele.

Vreau să te aud cum spui: hai să ne aruncăm în ele.

Hai..

Luminile sunt multe,dar lumânările sunt mute.

Şi tot ce faci e să stropeşti cu speranţă florile din curte şi ai să dispari printre ele ca un vânt de toamnă ce mă desparte-ntru-n pasaj de fraze scurte.

Dar crezi că mâine am de gând să te aştept?..

Hai să înumărăm încet secundele,hai să îmi şopteşti cu încredere numele,de-l mai ştii.

Să aştept o nouă toamnă,de o mai ştii..

Caută-ţi prin buzunare,mai ştii..

Ţi-am pus acolo o zgardă!

Dar Doamnă,nu confunda,căci nu eu sunt acea ce o poartă.

Am luat o floare din grădină şi am ieşit pe stradă.

Îmi pare rău,nu te cunosc.

Poftim,ia-ţi înapoi lumânarea,nu-i a mea.

Căci ţi-ai greşit intrarea.

M-am întors cu un surâs şi un zar,câte-o cameră ce se învârte.

Toamna mea nu a venit şi plutesc..

Pe perechi de aripi cânt,pe priviri,pe stele.

Priviri ce se pierd în ele.

De priviri pe stele.

Şi-au rămas..

Şi-au rămas pierdute..

Stele ce au căzut şi au rămas pierdute..

Pierdute veşnic într-o privire de mâine.

Acel suflet pururea scufundat în sânge.

De multe ori eu mă complic căci trebuie să mă ridic.

Dar nu pot să mă ridic fără tine,deşi eşti un nimic.

Am căzut de acord că vom fi aici doar noi doi şi viitorul.

Deşi facem haz de necaz,şi nu suntem ca restul.

Răneşti prin şoapte şi vorbe deşarte.

Aş pleca,să nu mai fac parte din toate adunate.

Şi aş fi lăsat în spate urme de noroi.

Şi aş fi vrut să vărs eu ultima lacrimă pentru amândoi.

Şi zâmbesc.

Şi las grijile la restul.

Poate n-o să-mi mai pese destul.

Uneori simt că nimic nu e aşa cum trebuie.

Sau că nu sunt unde visam să fiu mai devreme.

Uneori mă înnec în amintiri trecute.

Sau încerc să ies din aceste stări de spirit abrupte.

Uneori simt că plutesc.

Alteori că înnebunesc.

Şi stau şi mă privesc.

Deseori stau şi gândesc.

În rest îmi pun întrebări ce nu au răspuns.

Şi simt că realitatea păstrează un secret ascuns.

Aripile mi-s frânte.

Sunt bătute-n cuie de minţi brute.

Aşa că du-te.

Hai,hai,du-te,du-te,hai.

Fă ce crezi tu,şi nu te întoarce înpoi,tu.

Fi pur şi simplu tu.

Văd că vezi ce văd,dar nici un chip nu mă impresionează.

Toţi au măşti,sunt vii şi mă şochează.

Azi vii,dar mâine mai ştii?

Totul poate fi trimis în vânt ca un scrum gri de hârtie.

"Totul va fi bine,ştii?".Aşa spun toţi.

Dar dacă te uiţi la ei,au lacrimi în ochi toţi.

Luptăm în acest război numit viaţă.

Sau trecuţi de linia din faţă,dar suntem în ceaţă.

Nu te lăsa influenţat de aparenţe.

Sau de feţele inocente.

S-ar putea să aibă repercursiuni grele proastele lor comportamente.

Nu eşti obligat să semeni cu nimeni.

Am fost plasaţi pe Pâmânt originali şi liberi.

Dar dacă nu eşti ca toţi cei din turmă,eşti catalogat pe urmă.

Şi încet,încet,astea te sugrumă.

Oare?

Oare are rost tot ce se întâmplă?

Oare există acea voce care poate să răspundă?

Nu cred.

Aşa că îmi aprind o ţigară şi meditez.

Ştiu doar că dacă mă uit în jur,mă întristez.

Nu mai există acea fericire absurdă dacă eşti cu capul pe umeri încă.

Nu eşti mulţumit cu ce ai încă.

Până şi norii încep să plângă,e vizibil.

Fără motiv,omul totul alungă.

Deschide-ţi ochii,nimicind tot ce ai în jur.

Uneori..

Simt nevoia să-mi aştern ce simt pe foi.

Şi las cerneala să vorbească pentru voi.

Sunt înconjurată de destine frânte,de feţe care zâmbesc prostesc deşi nu am motive prea multe.

Şi sunt imprejmuită de prea mulţi îngeri tineri,ce trăiesc doar în poze şi îi amintesc măcar eu,dacă nu nimeni.

Şi sunt inconjurată de chipuri blânde cu a doua faţă.

Nu aş vrea să ştiu despre ea.

Dar ştiu că există şi cei care-mi sting lacrima când sufletul meu plânge..

Acel suflet pururea scufundat în sânge.

Infect.

Să nu te supere dorul vocii mele.

Am să-ţi vorbesc de toate acele lucruri.

Şi vreau să mă asculţi în acest caz.

Iar dacă-ţi va aluneca o lacrimă pe obraz,înseamnă că încă sunt în sufletul tău.

Sau poate că m-ai şters din memorie şi-ţi pare rău.

E acea legătură cu mine.

Ştiu bine că n-ai avut nevoie de multe batiste.

Acum,parcă şi umbrele pe care luna plină le aruncă în camera mea sunt triste.

Parcă şi adevărul de minde se ascunde.

Şi situaţia este nocivă.

Aş vrea să fie puţin mai expansivă.

Aş vrea să-mi dai un ultim răspuns sincer şi pozitiv,nu evaziv.

Nu vreau să cred că pentru noi doi timp nu a mai rămas.

Ştii că niciodată nu aş putea să te las.

Nu vreau să vărs lacrimi,vreau să-mi păstrez surâsul.

Pentru că ştiu că după lacrimi,va veni şi plânsul.

Au fost atâtea lucruri care ne-au legat în tot acel timp de neuitat.

Sufletul oricând poţi să mi-l atingi.

Poate că nu mai vrei umărul meu pe care să plângi.

Iubeşte-mi ochii şi întreaga suferinţă.

Oare cer cu neputinţă să mă apropii de acea plăpândă fiinţă?

Întoarce-te şi n-o să te primesc.

Mă deranjează iluzia la faptul că încă mai am încredere în tine.

Personalitatea ta de fată atrage.

În faţa ta mă simt mereu în dezavantaj.

Odată,lumina lunii îţi scotea în evidenţă dârele de pe obraji.

Iar dacă vei purcede,şi mă vei pierde,vreau să-mi mai dai o dată acea privire căpruie.

Unul dintre noi toţi se va lupta cu lacrimile.

Nu mai pot să mă gândesc la altceva.

Până şi semnele zodiacale spuneau că o să fie bine.

Nu vreau să cred că a luat sfârşit.

E cumplit.

Dar e adevărat.

Acum pe buzele tale văd doar un zâmbet încordat.

Şi-mi amitesc de început.

Cum s-antâmplat.

Când privirile noastre se întâlneau.

Iar a ta parcă spunea:"Te vreau."

Acum rolul de vinovat ţi-l acord.

Acum despărţirea de tine e egală cu scoaterea propriului cord.

Iar acum când îţi vorbesc am un singur lucru în minte:infect.

Lirica drogului.

Cei cu simţul olfactiv dezvoltat îmi acordă aplauze ritmice.

Duşmanii îmi acordă laude cinice.

Dar transpiră căci sesiunile pentru ei sunt asemenea unei saune lirice.

Apariţia mea care provoacă daune biblice.

Concurenţa dispare subit.

Tu vei suferi traume psihice.

Iar adepţii tăi,chiar şi din lumea drepţilor,vor lua pauze să mă critice.

Provoc terţilor daune fizice.

Doar prin zâmbete bazate pe fraude critice.

Specifice unor reacţi chimice motivate de absenţa părului.

Producând forme lirice cu bombe caracteristice asemenea rachetelor lansate de A-21.

Ce distrug peisajele mioristice.

Şi apoi spumegă,neputând să verifice judecata acestei forţe lirice.

Morbiditatea creşte la indice.

Date statistice privind mortalitatea cresc mult peste medii şi toţi experţii-n materie întocmesc rapoarte criminalistice ce vin să mă judece clar ca pe o ucigaşă în serie.

Deci ceea ce citeşti acum sunt doar simple rime.

Percepând mesajul,te sperie.

Şi le vezi ca pe o puzderie de praf dintr-un vas ce vine spre tine.

Nimic spre bine.

Mereu e loc de mai rău.

Căci de la primii paşi prin oraş mă lovesc de acelaşi tablou.

Ceea ce voi numiţi mişcare,defapt stă pe locuri.

Stocuri de idei se scurg din stilou în timp ce eu scriu alfabetul.

O să vă produc scleroză-n plăci căci n-am nici un scrupul.

O să vă bat pe toţi prin tehnici de kung-fu până îmi pierd suflul.

Până o să rămâneţi fără răsuflare şi vă daţi duhul.

Eu sunt mereu o capa.

Tu întotdeauna capa o.

Adica Knock Out,cum ai zice tu.

Defapt tu o cauţi cu lumânarea.

Când mă vezi,te camuflezi ca Winnetou.

Îţi dau un sfat patologic,dar criminologic:nu lăsa pe nimeni să-ţi schiţeze profilul psihologic.

Sunt copilul mitologic:e remarcabil că sunt unul vulnerabil.

Sunteţi nişte substantive novice.

Mii de popice.

Care încep să se oftice.

Dar până atunci transpiraţi ca nişte ţânci la filme erotice.

Sau ca un eschimos debusolat la tropice.

Sau ca un narcoman în sevraj expulsat în tări exotice.

Alternativele sunt ironice.

Deci îngheţaţi ca un turist fără surplusuri calorice prins de vânturile nordice.

Speraţi-vă de vorbele mele ca de explozii sonice.

Cutremuraţi-vă,căci pe mâinile mele sunt plăci tectonice.

Şi textele mele sparg limita,căci se ciocnesc frontal de neuronii voştri.

Modificându-vă,deci,funcţiile metabolice,vă provoc stări nevrotice şi boli psihice cronice.

Ce-au drept consecinţe tendinţe criminale periodice.

Şi anihilarea consecinţei de mii de fiinţe demonice.

Deci,invadându-vă cortical prin canale ionice microscopice .

Deci mă detesteţi pentru torturile narcotice la care vă supun când rimez.

Dar nu puteţi să mă detestaţi pentru că nu puteţi să-mi contenstaţi abilităţile mele retorice.

Prin care injectez rime narcotice în vena consumatorului de droguri metaforice.

Cauzând stări euforice cititorului.

Pentru care stiloul scriitorului capătă valori simbolice ca aurul sau orice alte resurse ale subsolului.