Frică de nesigur.

Sunt singură acasă.

Mă-nchid înăuntru-mi.

Singura comunicare cu viaţa .

Se face printr-un unic colţ al camerei.

Cu doar două urme de paşi.

Doar două unice ieşiri din mine.

Din acest lăcaş.

Urmaş al unei foste vieţi.

Urmaş ascuns de pereţi.

Un loc speriat de soare.

Speriat de alte vieţi.

Mi-e frică să văd ce vedeţi voi că trăiesc.

Mă hrănesc cu vise.

Speranţe ce-mi vorbesc.

Şi nu ies nici pe fereastră.

Nu privesc descris.

În ghiveci eu sădesc un mic interes.

Pentru orice m-ar atrage să ies.

Pentru orice rest.

Ce păstrază-n el orice gest.

După care.

Cu al meu gând nu vă mai cred.

Nu mai sper.

Nu mai ascult.

Nu mai am ce.

Că nu mai cred.

Sunt Dumnezeul meu.

Vă urăsc şi din simplul motiv că-mi pierd ura faţă de voi odată cu timpul.

De una singură vorbesc.

Frică de nesigur.

Înăuntru-mi,singură,vorbesc despre una singură.

Singură,de una singură vorbesc.

Aici rămân.

E prea tărziu să mai ies.

Şi-am fost ca voi.

Deci ştiu de ce să m-ascund.

Mai mult aruncaţi vorbe.

Dar nu vreau să vă răspund.

Mai adânc.

Ascund rând pe rând.

Gândul că e timpul să vin cu picioarele pe pământ.

Nu vă doresc soarta mea că nu vreau singură să plâng.

Chiar dacă mi-e greu.

Singură din minţi strâng.

E prea târziu să ies.

Aici rămân.

Top 10 întrebări stupide.

Prima întrebare stupidă:

(Pentru că e prima care ţi se adresează când intri pe uşă)

"Ai venit?"

Din moment ce mă vezi că am intrat,de ce mă mai întrebi?

Că doar n-oi fi greşit casa.

Sau:"Ce faci la calculator?De ce nu pot vedea şi eu?"

Ori:"Auzi?"

Precum şi:"Ştii ceva?"

Logic că văd pentru că mă uit la tine sau citesc ce tocmai mi-ai spus.

Şi e la mintea tâmpitului că ştiu ceva.

Până şi ăla ştie că e tâmpit.

Unii spun:"Pot să-ţi pun o întrebare?"

Eu ce ar trebui să la răspund?

"Nu. Pentru că deja mi-ai pus-o."?

Şi cea mai stresantă:DE CE?!

Repetată în zeci de rânduri duce la o confuzie:"De ce dracului nu tace odată?"

Alţii te sună la patru dimineaţa şi te întreabă:"Dormi?"

Nu..stau cu mâna-n curul vacii.

E cea mai stupidă întrebare pusă în cel mai fragil moment.

Şi în plus,la întrebarea asta nu se poate răspunde decât cu nu.

Aceiaşi specialişti istorisesc aceeaşi poveste:Înoţi,deci slăbeşti.

Atunci cum vă explicaţi,oameni buni,volumul balenelor ?

Întrebarea ideală a unui "matur":Unde te vezi peste 5 ani?

Cu-cu.

Ceilalţi se sună între ei pe telefonul fix pentru a se întreba:

"Ai ajuns acasă?"

Nu.Din moment ce îţi răspund înseamnă că înot pe Valea Buzăului.Nicio probabilitate de a fi acasă.

Aici vă dau un remediu bun pentru a scăpa de latura stresantă a părinţilor.
Când vă mai întreabă de şcoală,spuneţi-le că trebuie să duceţi bani.
Insistaţi pe ideea voastră.

Veţi vedea că vor renunţa la scurt timp cu aceste întrebări.

Sau când sufli în faţa unui câine,începe să te latre.

Dar de fiecare dată când îl iei în maşina,scoate capul pe geam.

V-aţi întrebat vreodată de ce ?

Norii mă îndrăgesc.

Eu cânt poveşti despre amintiri şi vise.

Eu sunt adăpostită de nori şi de voi.

Eu sunt nebună căci am camera albă.

Pe mine timpul nimic nu mă întreabă.

Cunosc un singur timp.

Cel înconjurat de întrebări.

Sub un pod de fiori.

Peste râuri de culori.

De peste clipe şi munţi.

De peste paşii cei muţi.

Creste de sfinţi.

Norii ascultă o poveste.

Spusă de florile vii.

Despre caldele câmpii.

-Zâmbesc,spun ele.

De Soare ajutate.

Şi plâng din vreme în vreme.

Că sunt de ploi pictate.

Dar din toate acele minuni ce grăiesc cea mai adevărată e că şi câmpiile iubesc.

Adăpostesc umbra norilor şi roua lor.

-Roua lor e vântul .

Spune Gândul Florilor.

Eu sunt un dirijor ce modelează poveşti de lut.

În orice cântec cânt chipul timpului trecut.

Apar stele pe creste.

Ce ascultă minunate glas de petale.

Ce vestesc clipele ce le numesc.

Ascultă ce câmpiile iubesc.

Adunând un colier.

Pe un pom singuratic.

Într-un câmp închis de cer.

Un "te iubesc" rescris de ger îmi stă drept colier.

Ma trezesc sub el.

Mulţumindu-i pentru vise.

I-am descris unei foi.

Cum i-am creat pe cei doi.

Chemaţi de acelaşi Soare.

Sub ea:ploaie.

Sub el:cer.

Ce le stă de veghe sufletelor pereche.

Cu el înger.

Şi cu ea stea.

Înconjuraţi de foi ce le-ascultau povestea.

Privindu-se cu dragoste.

El spunând:-N-am să te..

Ea ştiind,îl opri.

Iubesc,a scris el.

Rănesc a vrut să spună.

Ţinându-se de mână,o inimă întregesc.

Plecând,au lăsat la rădăcini un trandafir.

Pare ciudat,dar m-au trezit ai săi spini.

Am scris cu ei sub coroana lui un timp.

Iubesc.

Acum,între foi,norii mă îndrăgesc.

Iubesc un nebun.

Zâmbind,ziua îmi spune:

Drum bun,om bun,ai grijă de nume.

Bun venit,Soare mult aşteptat.

Cu sufletul cald şi zâmbetul calm.

Acum sunt pe drumul prea mult căutat.

Mergând,parcă,spre culmi înalte,defapt.

Nu ştiu unde merg.

Ştiu doar c-am plecat.

Şi glasul strigând:"Eşti nebună de legat !"

Nu-mi pasă de voi.

Trecuturile şterse trec peste noroi.

Creez o poveste.

Cu un om transparent.

Vise în loc de Soare.

Paşi optimişti.

Şi drumul spre visare.

Acum desenez lumea.

Şi-mi aştern ploile deoparte.

Şi în plus presar pe chipuri numai zâmbete aparte.

Şi cum nu-mi place timpul.

Aşa că i-am zis să mai aştepte o vreme.

I-am dat să citească trecutu-mi.

Şi îşi duce timpul cu aste probleme.

Am ascultat în spada de stele.

Am şters cele rele.

Şi apoi am clipit.

Am răsturnat o ladă de vise.

M-au ridicat ele.

Le-am zis:"Bine aţi venit!".

Îmi ţin ochii mereu veseli.

Nu vreau să adoarmă nicicând.

Şi deşi ştiu că e real,nu îmi doresc alte vise acum.

Până acum ceva vreme îmi ţineam ochii strânşi.

Nu mă întrebam de ce.

Nu aveam voie să văd în somn altceva decât un drum prăfuit.

Dar acum nu-i ca ieri.

Şi sper să-mi fie la fel ca şi mâine.

Să-mi pot clădi drumul meu cu griji prăfuite.

Plecate din mine.

Să-mi pun dimineaţa sus visul .

Pe care-l voi urma în fiecare zi.

Să-mi spun:"Renasc iar din Soare."

Să ştiu de acum că visul meu va trăi.

Şi plec.

Şi întorc zâmbete.

Şi îmi clădesc povestea şoptind.

Nici timpul nu trece.

Nici visul nu doarme.

Iar eu privesc mereu optimist.

De acum de auzi de mine să ştii că visele mele nu apun.

Că-mi ridic singură prezentul.

Traiesc prin poveşti.

Iubesc un nebun.

Regrete.

Ascult.

Când lacrimi zâmbeau prin feţe..

Mi-a şoptit un rând de carte că viaţa perfectă ar fi lipsită de regrete.

Dacă ar persista amintiri plăcute,aş zâmbi mai des.

Sau aş zâmbi mai mult încât să pot să am de ales.

Fiinţele celeste sunt obstacole spre stele.

Le privesc resemnată,că pot doar să visez la ele.

Dar acei.

Sau acele.

Lipsiţi de astre rele.

Privind spre cer..

Ce vă reţine să atingeţi astrele ?

Astfel de regret mă închid în mine.

Astfel rămân pe veci fără lumină-n mine.

Aştept suflete să moară în beznă,fără sa cunoască timpul petrecut de Soare pe bolta cerească.

Pe bolta cerească închid clipele-n capele.

Închise ca apele,reflectă cum cântă clapele.

Visele...

Parcă m-aş întoarce"acasă".

Regret.

Deci poate merit trecutul ce nu mă lasă.

Pentru un alt şir de amintiri împart colete.

Alte forţe deprimate îmi par pete de regrete.

Dar separate de acel perete plin de vise.

Acestea fiind scrise.

Prinse-n dosar cu feţe triste.

Păreri de rău privesc din nou spre un viitor lipsit de regretul timpului pierdut la fel de lipsit de clipe.

Numărate pentru a fi ascultate.

Şi amintite.

Ele se gândesc să dea viaţă lacrimilor nelipsite.

Mă simt de parcă regret ce gândesc.

Nu ştiu ce mă opreşte să mă opresc.

Mă mint de dorul visului ascuns ce-mi impune să cred că regretele nu sunt în plus.

Ridicând un pumn spre cer,cer să închid în el acel pumn de regrete ce nu mă lasă să sper.

Le conduc până la sfârşitul drumului şi apoi le dau drumul să plece.

Speranţa să mă-nveţe noua viaţă ce-ncepe.

Pumnul întins spre cer ţine un ultim din cel mai puternic strigăt de ură ce şi-a făcut loc prin tăceri.

Eu îl ţin strâns,ascuns de ultimul meu plânset.

Dându-se,la un semn,din faţa lacrimilor.

Regretele par moarte de sete de suflete.

Nu sunt destul de sătule încât să-ndure zâmbete.

De sunete.

De departe.

Par chemate.

Dar poate voi rămâne doar cu regretul că nu le-am scris pe toate.

Ultima persoană .

Văd în ochii ei torsura destinului.

Cu sânge printre degete,mi-am zâmbit şi am fugit.

Nu ştiu cine mi-a fost ultima persoană ce mi-a zâmbit.

Gândurile sunt încătuşate.

Ridic privirea ochilor roşii de frica paşilor din ploaie.

Un om scrâşnind din dinţi m-a întrebat cine a fost ultima persoană ce mi-a vorbit.

Şi alerg,zâmbind cu ochii strânşi .

Gândesc să mă întorc şi mă opresc din mers.

Mă oglindesc in lacrimi şi şoptesc în lamă:"Să iert?"

Dar mă întreb cine-i această persoană.

Multe ultime persoane încă îmi zâmbesc din rame.

Oglindesc tot ce trăiesc într-o singură persoană.

Nu dau înapoi.

Nu e loc de-ntoarcere.

Văd în ea un fost eu.

Ia naştere un laş gând de iertare.

Dar arunc o ultimă privire în spate şi ajung la marginea prăpastiei.

La propriu şi figurat.

Împinsă de la spate de greşelile făcute şi palme ce am dat.

Mă întreb:"A meritat tot timpul ce-am rezistat?"

Şi care a fost această ultimă persoană ce m-a-ntrebat.

Zâmbesc optimist căci va veni şi ziua mea.

Când Soarele îşi va îndrepta Razele spre mine,să-mi lumineze calea.

Stiu asta.

Dar de ce zbor?

Şi mi-e frig.

Văd cum încet ochii mi se închid.

Şi mă întreb..

Cine e ultima persoană ce m-a auzit ?

Îţi mulţumesc că eşti aici să-mi asculţi greşelile.

Măcar tu să reflectezi,că eu n-am învăţat din ele.

O să-ţi citesc o poveste până o să adormi.

Şi după mine să iei exemplu de om.

Eu voi fi eroina ta neînfricată .

O să reuşesc să-nvârt Pământul pentru cei ce îi iubesc.

Împreună cădem.

Mână de mână zâmbim.

Tot aşa rezistăm să tot aşa suntem.

Ascultă,tovarăşe.

Vorbeşte prietena ta acum.

Au trecut săptămâni.

Au trecut cu lunile.

Şi vreau să-ţi spun ca acelaşi eşti,tovarăşe.

Oricum,amândoi ştim că va veni timpul să ne separăm odată.

Şi va veni timpul să fi prieten la rândul tău.

Şi-n continuare al meu tovarăs.

Înţelegerile mele vor continua prin tine,chiar şi mai departe.

Acelalaşi suflet,aceeaşi descărcare.

Şi va rămâne mereu aceeaşi,căci nu vei fi uitat.

Ştiu c-ai ţinut ochii deschişi pe pernă nopţi la rând.

Aşteptând.Aşteptând.Aşteptând.

Ţi-am mai spus câteodată.

Dar am cam vrut să mă feresc.

Am vrut să îţi arăt,nu să îţi spun cât te iubesc.

Te-am ţinut în braţe de multe ori când simţeai că nu mai ai puterea să zâmbeşti.

Îţi mulţumesc că m-ai ajutat să dobor un caracter de piatră .

Aş fi preferat să dea o armată-n mine,decât să zici tu:"Pleacă!".

Eşti un prieten bun,fără semne de întrebare.

Dar eu nu ştiu dacă sunt aşa,şi asta doare.

Fă-ţi timp să fi tu şi să nu râzi când toţi cei din jur plâng.

Fă-ţi timp să îi alegi pe cei adevăraţi din toţi cei care te strâng în braţe.

Visează la gândul că toate pleacă sau se schimbă.

Şi să preţuieşti palma ce nu te răneşte,te alintă.

Fi atent pe cine ţii sub aripa ta:pe cine alinţi,în cine speri.

Şi ţine minte că-ntre prieteni nu au loc şi banii.

Învaţă să asculţi.

Şi când vorbeşti tu,toţi să tacă .

Încearcă să găseşti visele de ieri în ziua de azi.

Fă-ţi timp să vezi că în tot răul e ascuns un bine.

Fă-ţi timp să acorzi un zâmbet,chiar şi unui corp.

Şi să auzi ce aude-un surd şi să vezi ce vede-un orb.

Fă-ţi timp să iubeşti,chiar dacă nu eşti iubit.

Şi chiar singur pe Pământ,să fii cel mai fericit.

Fă-ţi timp să observi splendoarea oricărui anotimp.

Şi să înveţi că tot se învaţă într-un anumit timp.

Uite-mă ! Eu zâmbesc.

Iar zâmbetul meu respiră .

Uite-mă cum înnebunesc ! Vorbesc singură-n oglindă .

Şi momentele mele de vis poartă acum doliu.

Te văd cam des în faţa mea.

Te văd prin prea multe persoane.

Măcar o dată aş vrea să mă vezi şi prin ochii altei doamne.

Oare îţi mai pasă?

Deşi nu te regăsesc.Te pedepsesc.Înnebunesc.

Te-am zărit în acea mulţime .

O emoţie puternică mă învăluie şi acum .

Pentru mine,eşti la fel ca o dimineaţă .

Zâmbetul tău schiţeză lumină şi speranţă .

Uneori mă întreb:"Care-i cel mai frumos cuvânt rostit de om pe acest pământ?"

Spune-mi tu.

Ca tine nu găsesc decât o persoană la o mie .

Aşa cum sunetul naşte cuvântul,chipul tău mi l-a adus vântul .

De nu te-aş fi ajuns din urmă ai fi rămas doar umbră .

O simplă amintire a rămas în tine.

Şi poate că te-aş fi căutat şi acum.

Chiar dacă te-ai rătăcit în pumn,odată cu visele mele pe drum.

Indiferent de orice situaţie,viaţa trebuie să-şi continue drumul .

Nu poţi ascunde trecutul pentru o clipă .

Eu am predat scutul şi am privit spre viitor.

Nu va fi mereu de ajuns.

Mereu voi avea ceva de spus .

Niciodată n-am fi crezut că se poate intâmpla asta.

Mereu am simţit că nu pot sfârşi ura .

Încă te port în gând.

Încă ţin minte privirea ta .

O privire mult prea adâncă..

Care probabil ar fi dărâmat şi o stâncă .

Dorul meu nu ai cum să-l simţi .

Amintirile se revarsă atât de uşor ca un izvor.

Încă mai simt că zbor.

Ştiu că e greu să pierzi .

Pe cei din jur să nu-i mai vezi.

O să mă ascund sub umbra ta.

Şi voi găsi o cărare.

Şi voi merge pe jos,nu călare.

Să uit de toate ?..

Nu se poate.

Astea sunt clipe colorate .

Într-o perioadă plină numai de nuanţe gri ..

Tu eşti şi vei fi persoana cea mai specială .

Eu voi rămâne tipa cu care fumai o ţigară.

De multe ori am vrut să pun punct.

Dar uite că n-am putut.

Şi de te-aş vedea acum,te-aş îmbrăţişa.

Te privesc.

Te ştiu .

Din priviri te cunosc .

Şi când vei citi,vei ştii că este despre noi .

Şi poate că vei zâmbi.

Dar vei uita a doua zi .

Mi-au dictat unii zei să sărut o petală şi tu vei apărea în locul ei .

Am întâlnit un prizonier care m-a întrebat dacă mai sper .

I-am spus c-am să-ţi cer pentru el un clipit când ne vom întâlni şi-mi va zâmbi.

Acum te întreb:"Eu sunt cea ce-ţi va dicta umbra şi dimineaţa ?"

Dacă sunt eu vreau să-ţi cer să nu minţi iar ce simţi să-mi trimiţi în şoapte prin clipiul unei pleoape.

Şi tu vorbeşti.

Şi eu ascult.

Şi tu răneşti.

Şi eu m-ascund.

Şi tu izbeşti.

Şi eu înfrunt.

Eu tremur şi închei uşor.

Mulţumesc şi semnez a dor.

Îţi mulţumesc,acum iar privesc în gol ..

Nu mai ştiu de urma mea,cum nu-mi ştiu bucuria.

Mi-a fost dat să nu-nchid ochii, să nu am sentimente.

Dar am crescut înţelegând lacrimi, când îmi zâmbeau portrete.

Când omului îi luceau privirile de regrete, l-am ascultat îndoliat de speranţe.

N-am fost de multe ori mutată sau aruncată printre straini dar am avut parte de pomi,trandafiri, pietre sau mărăcini.

Dar parcă-nflorind din spini, m-am întors de unde am plecat.

Ajutată de acceaşi fetiţă blondă.

Ce-mi zâmbeşte din înalt.

Impunător în faţa crucii.

Ascultător de dor şi moarte.

Moarte inimii de piatră când plâng toate sufletele !

Doi oameni vin aproape zilnic: unu’-mbrăcat mereu în negru.

Când vorbeşte el tac toţi, plângând cu capul plecat pentru a asculta o noua poveste, dând de veste prin lacrimi c-a mai venit un sfârşit.

Sfârşit cu acelaşi "Amin".

Al doilea, un uriaş cu haine murdare de pământ.

Cu ochi negri, privire neagra, zâmbet negru de mormânt.

Parcă săpând adânc spre suflet.

Vrând să-l simtă cum moare.

Mă poate îngropa pe veci.

Lipsindu-mă de orice urmă de soare.

Uneori am impresia că oamenii chiar îmi vorbesc.

Atunci când,plângând,îmi strigă: “Eu de ce mai trăiesc?”.

Iar acel copil care şi-a vărsat pe mine primele lacrimi..

Privindu-mă de sus..

Dar mi-am întors privirea.

Şi m-am uitat în jos.

Închid ochii speriată.

Totul mirosea a moarte.

În jur era întuneric.

Doar sus o rază-n noapte.

Ce se strecura printre gratii sus pe un perete.

Luminând cărămizi ce par la fel de speriate.

Încerc să respir.

Nu pot să respir spre lumină.

Mirosuri diferite mă sufocă.

Aştept să vină clipa în care mă voi trezi .

Dar după ceva timp văd numele meu scris pe zid şi dedesubt al meu chip.

Locuiam împreună cu patru pereţi.

Şi o rază ce rar venea.

3337.

Trei mii trei sute treizeci şi şapte.

Crestături pline cu lacrimi.

De o vietate ce plânge.

Unele sunt mai scurte.

Altele sunt umplute cu sânge.

Mai sunt câteva cuvinte scrise dar sunt prea sus.

Zidurile fug parcă de lumină spre Apus.

Le-aş întreba ce scrie.

Dar n-aş aştepta răspuns.

Că dacă mi-ar vorbi,n-ar avea nimic de spus.

Ascunsă de lumină şi de viaţă.

Tremur înconjurată de suflete de ghiaţă.

Aştept ca raza să lumineze cuvintele ce nu le înţeleg.

Se scurg lacrimi calde .

Deschid ochii şi strig:

-De ce pe zid scrie "Decedată-opţiune 2010" ?!

Deşi trăind printre plânsete şi suspine.

Din trecut şi morminte îmi trimit povestea prin tine.

Şi poate "ajutată de acelaşi Dumnezeu cu păr bălai" îţi voi fi piatră de mormânt.

Clădindu-ţi drum spre Rai.

Şi toate au pornit de la un .. căcat !

Sâmbătă,doi octombrie .Anul 10 .

Locaţie:Cu Dracu` tot-nainte pe bulevard .

Dragii mei tovarăşi Filo şi Costin mergeau .

A merge.Orice om normal merge,nu?

Api trebuie să vă mărturisesc că orice om NORMAL merge pe trotuar,nu prin iarbă.

Nu-i aşa,Costin?

Aşa-i ..

Ee,şi mergând ei feiricţi şi nepăsători,Costin a călcat.. într-un căcat !

Filo:Iâââââu ! Costine,în ce ai călcat ?!

Costin:Filo,boule ! Tu m-ai împins ! Şterge !

Filo:Ce să fac ?!

Taz:Hehe,Costin ! Avem noroc azi !

Şi aşa a fost .

Ne vedem de drum,când nişte..fete..pe care nu le cunoşteam,se opresc şi îi salută pe Norocos şi pe Mârţoagă[Filo] .

Din întâmplare,aveau o cheie de maşină de care vroiau să scape.

Costin alias Norocosul:Dă-o-ncoa !

Ei,şi mergând pe bulevard,Costin apăsa ca un hiperactiv pe acea telecomandă .

Când de colo,o maşina:Tranc !

Taz:Tranc ?! WTF ?! Costine,mai apasă o dată .Ăăăă ! Am găsit maşina !

Tovarăşul X:Hai să intrăm în ea !

La nici cinci secunde,vin nişte tipi :E maşina noastră .

Fiv-ar capu` ăla al dracu .

Bine.Le dăm cheia.Plecăm.Ce-i drept,dezamăgiţi şi uimiţi.

Încă nu realizasem ce se întâmplase .

Fix în acel moment trece o maşină de poliţie.

Cei trei dragi tovarăşi fug după aceasta .

În final le-au explicat poliţiştilor ce s-a întâmplat iar maşina cu pricina rămâne sub supraveghere .

Haha!

Să ne continuăm drumul .

Ajungem în pădure şi dăm să facem focul .

Sarcinile sunt împărţite:Eu cu Costin adunăm paie .

Filo şi Tovarăşul X adună crengi .

Okaii !

Şi,să trecem la muncă .

Dăm,căutăm,luăm,adunăm şi gata focul !

În căcat ! Că s-a stins peste 2 minute .

Apoi Costin cu Tovarăşul X s-au dus să adune alte paie ..

Eh!În final,ne-am atins scopul.Focul se aprinde .

Tovarăşul X găseşte un recipient din sticlă şi îl aruncă pe foc !

Genial !

Stăm şi stăm ..

Sticla începe să sfârâie .

Ştiam că va exploda.Eram sigură ! Aşa că am plecat.

Vroiam să le zic şi celorlalţi că ar fi cazul să se dea de acolo,dar cum sticla sfârâia ca din cuptor,am zis:mai bine lasă ..

La nici 5 secunde:BOOM!

Taz:Tovarăşe X,futu-te-aş în buci !Ce v-am zis ?!

Costin începe să îl alerge pe tovarăş şi nu ştiu cum dracu îl ridică de chiloţi că ăsta cade-n cap .

Se aude un:Crrrr !

Taz:Crr?!Ce aţi mai făcut ?!

Când colo,chiloţii Tovarăşului X erau sfâşiaţi ca dracu .

Costin:Filooo ! Vino repede! I-am rupt chiloţii !

În final,Tovarăşul X a scăpat cu o durere de spate şi chiloţat .

Sesiunea de poze va urma.

Sfârşit .