Frigul morţii îl las închis în scrisoare.

Acum e fericit .

O auzise ieri .

Ea îi strigase de dincolo de telefon:iar o să râdem azi !
"Să râdeţi mai des!",le-au spus .

Dar nu i-au lăsat să se iubească .

În plus,el n-a mai râs cu ei de când s-a despărţit de ea .

Nu vroia ca ei să vadă că e fericit .

Aşa că i-a minţit că e supărat pe ei .

Că s-a îndrăgostit de zei .

Şi cei mai buni prieteni ai lui rămâneau în continuare porumbeii de la fereastră .

Dar sunt proastă !

Căci fereastra lui era acoperită cu o pătură albastră .

El i-a strigat că vrea s-o aibă .

Ea a strigat că n-o poate avea .

I-a urlat că nu o merită .

A urlat că poate învăţa să merite .

Ea i-a închis uşa şi a plecat din corpul lui înlăcrimat .

I-a zis:"Nu mai ţipa!,că nu mai ascult."

Şi a rămas tot singur acolo,cu un ghiveci de braţ .

Şi cădea tot mai adânc,odată cu ura de după uşă .

Şi când cădea un gram din zâmbetul său de ceară,îi auzea:"Iarăşi nenorocitul încearcă ceva să ceară ."

Când se uita prin zid vedea un monolog de-al ei legat de prizonierat .

Şi vedea norii săi secaţi de ploi .

Pantofii îi cereau să iasă din casă .

Zeci de chipuri reci de după uşă se certau pentru al lui trist trecut .

Al ei .

Apoi sufletul său de piatră se descarcă şi parcă auzea ultimele ei cuvinte:"Să nu-mi mai vorbeşti vreodată!"

Orice poruncă îi îndeplinea .

Dacă vroia,putea chiar să nu mai zâmbească .

Dar mai vroia doar o dată să îi mai vorbească .

Vroia să îi mai spună încă o dată că o iubeşte .

Ea a decedat în 1987 .

Nu se ştie cine a fost el .