Infect.

Să nu te supere dorul vocii mele.

Am să-ţi vorbesc de toate acele lucruri.

Şi vreau să mă asculţi în acest caz.

Iar dacă-ţi va aluneca o lacrimă pe obraz,înseamnă că încă sunt în sufletul tău.

Sau poate că m-ai şters din memorie şi-ţi pare rău.

E acea legătură cu mine.

Ştiu bine că n-ai avut nevoie de multe batiste.

Acum,parcă şi umbrele pe care luna plină le aruncă în camera mea sunt triste.

Parcă şi adevărul de minde se ascunde.

Şi situaţia este nocivă.

Aş vrea să fie puţin mai expansivă.

Aş vrea să-mi dai un ultim răspuns sincer şi pozitiv,nu evaziv.

Nu vreau să cred că pentru noi doi timp nu a mai rămas.

Ştii că niciodată nu aş putea să te las.

Nu vreau să vărs lacrimi,vreau să-mi păstrez surâsul.

Pentru că ştiu că după lacrimi,va veni şi plânsul.

Au fost atâtea lucruri care ne-au legat în tot acel timp de neuitat.

Sufletul oricând poţi să mi-l atingi.

Poate că nu mai vrei umărul meu pe care să plângi.

Iubeşte-mi ochii şi întreaga suferinţă.

Oare cer cu neputinţă să mă apropii de acea plăpândă fiinţă?

Întoarce-te şi n-o să te primesc.

Mă deranjează iluzia la faptul că încă mai am încredere în tine.

Personalitatea ta de fată atrage.

În faţa ta mă simt mereu în dezavantaj.

Odată,lumina lunii îţi scotea în evidenţă dârele de pe obraji.

Iar dacă vei purcede,şi mă vei pierde,vreau să-mi mai dai o dată acea privire căpruie.

Unul dintre noi toţi se va lupta cu lacrimile.

Nu mai pot să mă gândesc la altceva.

Până şi semnele zodiacale spuneau că o să fie bine.

Nu vreau să cred că a luat sfârşit.

E cumplit.

Dar e adevărat.

Acum pe buzele tale văd doar un zâmbet încordat.

Şi-mi amitesc de început.

Cum s-antâmplat.

Când privirile noastre se întâlneau.

Iar a ta parcă spunea:"Te vreau."

Acum rolul de vinovat ţi-l acord.

Acum despărţirea de tine e egală cu scoaterea propriului cord.

Iar acum când îţi vorbesc am un singur lucru în minte:infect.