Cine l-a furat pe Matei?

"Mai e puţin,nu te opri,nu mă lăsa!"

Fugeam şi eu.
Şi fugea şi el.

Într-un refugiu dintr-o stea.

"Unde fugiţi?",strigă ura din pădurile cu gură de scândură ce mă scutură din dinţi.

L-a prins.

L-am pierdut..

Azi simt că mă caută vesel.
Şi prin oameni îi transmit aceste cuvinte:"Să nu mă mai minţi,dragă Matei!"
Aşa îl cheamă,dragii mei,pe ucigaşul meu de porumbei.

Şi el îmi răspunse:"Auzi,tu vrei să mori?Eşti încă un om.Nu ai voie să zbori."
El alerga alean..

Mie-mi fugeau lacrimi pe faţă.
Dar le-am lăsat răcite şi orbite.

Şi am început să fug singură şi desculţă pe o alee din clei de oase.

Iar pe riduri revin drumuri ca o cicatrice:Tremuri?

Dansând cu cercuri,ca un copil:Ce vremuri..
Am alergat legată la gură ani de-a rândul.
Şi mereu simt că stă ascuns după umerii mei şi îmi şopteşte:

"Cine te iubeşte?Hai zi,cine te iubeşte?"

Şi mereu stau,oftez şi mă gandesc că toate au început în ziua-n care am ales să-i trimit un "Te iubesc"departe.

Mesager:un porumbel.
Acesta a trecut munţi şi ape,a trecut câteva lacrimi şi câteva pleoape,cu aripi decoltate-n suspin.

Dar el nu mi-a răspuns..

Şi uite aşa am pierdut mii de porumbei.

Care nu-mi amintesc să se fi întors nici acum.

Nici măcar unul dintre ei. Şi uite aşa..

Mi-am făcut două aripi.

Una din dor.

Şi una din betea.

Mi-am luat şi zborul din ceva culori.

Dar de undeva,ascuns,stătea sub raze rele si-mi râdea..
Matei.
Cu un scut făcut din aripi rupte.

Iar în jur sute de porumbei .

Cu un râs hain se ridică de pe Pământ şi mă urmărea ca un vânător.

Strigăte de ajutor mi-au ruginit în glas.

Dar m-a găsit!

Şi într-un final rănit,am coborât pe pragul casei iubitului meu Matei.

Acesta m-a prins de aripi,m-a tras de ele,şi mi-a zis:"Cum poţi să faci aşa ceva?Vrei să mori?Doar ţi-am spus că nu poţi să zbori!

Şi..de ce tot îmi transmiţi cuvinte?
Nu ai curaj să-mi spui ce vrei?

Sau..poate îţi e mai uşor să-ţi spun că defapt .. eu nu sunt Matei?"