O zi retrospectivă din viaţa mea.

Ce-am avut nu uit.

Zâmbetul pe buze l-am avut de două ori când am iubit .

Şi poate am plâns în mine când voi m-aţi părăsit.

Ceaţa timpului mă resetează mereu la minus infinit.

Trezindu-mă,merg ca un buimac.

Ca din pumn trezit.

Ca un om uitat de timp.

Eu pot fi cum am fost,dar fără să mă schimb.

Dar în sevraj simt că mă las drogată de timp.

Văd că vremea se scurge pe lângă mine.

Copilul de ieri fuge acum de bătrânul de mâine.

Mă satur.

Şi duc lipsă de ce mi-e dor.

Ce-am avut,n-o să mai am.

Tot ce-a fost,a fost.

Acum e doar fum.

Poate că va mai fi.

Sunt încă pe drum.

Trecutul se pierde şters de spumele timpului.

Tot trece.

Trece.

Se uită.

Dar lasă urme.

Cum aş putea să-mi iau clipele pierdute?

Treceau zile întregi,şi îmi păreau minute.

Din trecut ies ani uşor pierduţi în ceaţă.

Din viaţă.

Şi mă gândesc la vremuri ce-au fost.

Şi s-au scurs.

Am trăit ca privitor.

Le-am văzut şi s-au dus.

Şi îmi trebuie timp să-mi îndeplinesc dorinţa.

Şă trăiesc cu speranţa.

Şi să mor cu nemurirea.

Şi îmi trebuie mult timp.

Căştigat nu pierdut.

Dar fără să îmi şteargă orice urmă de trecut.

Să-mi pară că viaţa a fost lungă şi grea.

Să fiu plictisită să-i las oricând povara.

N-o să-mi fie uşor să renunţ la viaţă.

Să nu mai am nici o speranţă.

Vreau să-mi fie uşor.

Să-mi dau toată agonia.

Pentru o zi retrospectivă din viaţa mea.