Mâine.

M-ai dezgropat de scoaţa grea şi mi-ai împăturit-o atent.

M-ai îngropat în părul tău ce îţi curgea pe umeri lent.

Priveam clădiri topindu-se pe străzi.

Lumini,grămezi.

Oameni,zăpezi.

Chipuri în după-amiezi.

Eram metal.

Domnişoară din mortar,cumva v-a zidit altul?

Sau v-aţi schimbat sărutul?

Aţi dat unul fals pe unul mortal?

Poţi fi sigură că sunt un om nesigur.

Poţi fi singură,căci sunt mai singură.

Eu mâine plec urgent.

Gata,plec urgent.

Urc genţile în buzunarul drept.

Gata,sunt atentă.

Comit că de mâine voi fi atentă.

Erai fierbinte.

Erau numai cuvinte stinse,calde,dulci,tăioase,iuţi.

Stând frumoase ca zile scoase în seri rupţi dintre coaste rupte.

În transe,perne grase-n case credincioase fără felinare.

Felinele ne conduceau mişcările.

Domnişoară albastră-amărui,pune-ţi visele în cui !

Spuneai că tu eşti liberă.

Defapt tu eşti a nimănui.

Acum suntem străini.

Acum ne suntem stânci.

Degeaba mai arunci pe geam scrisorile,că pastă corectoare n-am.

Dar nu-i nimic.

Ne facem testamentul din tartan.

A doua zi fugeam întoarsă pe dos şi am văzut tabloul ce am fost.

L-am ridicat de pe jos.

Şi i-am vorbit.

L-am întrebat,el mi-a zâmbit.

I-am reproşat că m-a minţit.

Credeam că-i viu,dar n-a clipit.

Credeam că ştii,nu ştii nimic.

E vina ta,sunt eu prea mică.

Am regretat.

Am măcinat ce a fost gros şi nepătat.

Tu mi-ai întors spatele şi te-ai ascuns în alt palat.

În altă haină.

Iar eu am să fiu veşnic nepurtată.

Scumpă doamnă,paltonul meu cel şifonat e mâine.

O scobitură eternă în pernă.

Domnişoară caldă,cu mâini reci,jură-mi că mâine o să treci.

Mâine..

Leagă-mi mâinile şi aruncă-mi-le într-un mâine.

Pierde-mă într-un mâine de mâine.

Mâine nu vreau să mă trezesc.

Ţine mâine în braţe ce mă ţine azi în picioare.

Vânează-mă ca pe un zar ce se învârte.

Şi camera cu mine iar.

Ea mă întreabă ce-i cu mine,îi zic că n-am habar.

E uşor.

Mă simt grea.

Ei nu vor ei să-i cer.

Îmi cer mie mereu.

Şi totuşi mâine presimt remuşcări puţine.

Discreţie şi cuvinte de foc.

Hai să stăm aici tot timpul sau mai bine hai deloc.

Şi ştiu că mâine mă va minţi şi mă va ţine minte.

Ca un nume singur ce se scaldă în două litere.

De-ţi doreşti,nu e nevoie să-mi mulţumeşti că literele ţi le-am dat jos de pe jgarda ei.

E o plăcere.

Şti tu prea bine..

Cum sunt şi eu plină de tine.

Cum e şi cerul plin de stele.

Vreau să te aud cum spui: hai să ne aruncăm în ele.

Hai..

Luminile sunt multe,dar lumânările sunt mute.

Şi tot ce faci e să stropeşti cu speranţă florile din curte şi ai să dispari printre ele ca un vânt de toamnă ce mă desparte-ntru-n pasaj de fraze scurte.

Dar crezi că mâine am de gând să te aştept?..

Hai să înumărăm încet secundele,hai să îmi şopteşti cu încredere numele,de-l mai ştii.

Să aştept o nouă toamnă,de o mai ştii..

Caută-ţi prin buzunare,mai ştii..

Ţi-am pus acolo o zgardă!

Dar Doamnă,nu confunda,căci nu eu sunt acea ce o poartă.

Am luat o floare din grădină şi am ieşit pe stradă.

Îmi pare rău,nu te cunosc.

Poftim,ia-ţi înapoi lumânarea,nu-i a mea.

Căci ţi-ai greşit intrarea.

M-am întors cu un surâs şi un zar,câte-o cameră ce se învârte.

Toamna mea nu a venit şi plutesc..

Pe perechi de aripi cânt,pe priviri,pe stele.

Priviri ce se pierd în ele.

De priviri pe stele.

Şi-au rămas..

Şi-au rămas pierdute..

Stele ce au căzut şi au rămas pierdute..

Pierdute veşnic într-o privire de mâine.