Norii mă îndrăgesc.

Eu cânt poveşti despre amintiri şi vise.

Eu sunt adăpostită de nori şi de voi.

Eu sunt nebună căci am camera albă.

Pe mine timpul nimic nu mă întreabă.

Cunosc un singur timp.

Cel înconjurat de întrebări.

Sub un pod de fiori.

Peste râuri de culori.

De peste clipe şi munţi.

De peste paşii cei muţi.

Creste de sfinţi.

Norii ascultă o poveste.

Spusă de florile vii.

Despre caldele câmpii.

-Zâmbesc,spun ele.

De Soare ajutate.

Şi plâng din vreme în vreme.

Că sunt de ploi pictate.

Dar din toate acele minuni ce grăiesc cea mai adevărată e că şi câmpiile iubesc.

Adăpostesc umbra norilor şi roua lor.

-Roua lor e vântul .

Spune Gândul Florilor.

Eu sunt un dirijor ce modelează poveşti de lut.

În orice cântec cânt chipul timpului trecut.

Apar stele pe creste.

Ce ascultă minunate glas de petale.

Ce vestesc clipele ce le numesc.

Ascultă ce câmpiile iubesc.

Adunând un colier.

Pe un pom singuratic.

Într-un câmp închis de cer.

Un "te iubesc" rescris de ger îmi stă drept colier.

Ma trezesc sub el.

Mulţumindu-i pentru vise.

I-am descris unei foi.

Cum i-am creat pe cei doi.

Chemaţi de acelaşi Soare.

Sub ea:ploaie.

Sub el:cer.

Ce le stă de veghe sufletelor pereche.

Cu el înger.

Şi cu ea stea.

Înconjuraţi de foi ce le-ascultau povestea.

Privindu-se cu dragoste.

El spunând:-N-am să te..

Ea ştiind,îl opri.

Iubesc,a scris el.

Rănesc a vrut să spună.

Ţinându-se de mână,o inimă întregesc.

Plecând,au lăsat la rădăcini un trandafir.

Pare ciudat,dar m-au trezit ai săi spini.

Am scris cu ei sub coroana lui un timp.

Iubesc.

Acum,între foi,norii mă îndrăgesc.