Regrete.

Ascult.

Când lacrimi zâmbeau prin feţe..

Mi-a şoptit un rând de carte că viaţa perfectă ar fi lipsită de regrete.

Dacă ar persista amintiri plăcute,aş zâmbi mai des.

Sau aş zâmbi mai mult încât să pot să am de ales.

Fiinţele celeste sunt obstacole spre stele.

Le privesc resemnată,că pot doar să visez la ele.

Dar acei.

Sau acele.

Lipsiţi de astre rele.

Privind spre cer..

Ce vă reţine să atingeţi astrele ?

Astfel de regret mă închid în mine.

Astfel rămân pe veci fără lumină-n mine.

Aştept suflete să moară în beznă,fără sa cunoască timpul petrecut de Soare pe bolta cerească.

Pe bolta cerească închid clipele-n capele.

Închise ca apele,reflectă cum cântă clapele.

Visele...

Parcă m-aş întoarce"acasă".

Regret.

Deci poate merit trecutul ce nu mă lasă.

Pentru un alt şir de amintiri împart colete.

Alte forţe deprimate îmi par pete de regrete.

Dar separate de acel perete plin de vise.

Acestea fiind scrise.

Prinse-n dosar cu feţe triste.

Păreri de rău privesc din nou spre un viitor lipsit de regretul timpului pierdut la fel de lipsit de clipe.

Numărate pentru a fi ascultate.

Şi amintite.

Ele se gândesc să dea viaţă lacrimilor nelipsite.

Mă simt de parcă regret ce gândesc.

Nu ştiu ce mă opreşte să mă opresc.

Mă mint de dorul visului ascuns ce-mi impune să cred că regretele nu sunt în plus.

Ridicând un pumn spre cer,cer să închid în el acel pumn de regrete ce nu mă lasă să sper.

Le conduc până la sfârşitul drumului şi apoi le dau drumul să plece.

Speranţa să mă-nveţe noua viaţă ce-ncepe.

Pumnul întins spre cer ţine un ultim din cel mai puternic strigăt de ură ce şi-a făcut loc prin tăceri.

Eu îl ţin strâns,ascuns de ultimul meu plânset.

Dându-se,la un semn,din faţa lacrimilor.

Regretele par moarte de sete de suflete.

Nu sunt destul de sătule încât să-ndure zâmbete.

De sunete.

De departe.

Par chemate.

Dar poate voi rămâne doar cu regretul că nu le-am scris pe toate.