Mi-a fost dat să nu-nchid ochii, să nu am sentimente.
Dar am crescut înţelegând lacrimi, când îmi zâmbeau portrete.
Când omului îi luceau privirile de regrete, l-am ascultat îndoliat de speranţe.
N-am fost de multe ori mutată sau aruncată printre straini dar am avut parte de pomi,trandafiri, pietre sau mărăcini.
Dar parcă-nflorind din spini, m-am întors de unde am plecat.
Ajutată de acceaşi fetiţă blondă.
Ce-mi zâmbeşte din înalt.
Impunător în faţa crucii.
Ascultător de dor şi moarte.
Moarte inimii de piatră când plâng toate sufletele !
Doi oameni vin aproape zilnic: unu’-mbrăcat mereu în negru.
Când vorbeşte el tac toţi, plângând cu capul plecat pentru a asculta o noua poveste, dând de veste prin lacrimi c-a mai venit un sfârşit.
Sfârşit cu acelaşi "Amin".
Al doilea, un uriaş cu haine murdare de pământ.
Cu ochi negri, privire neagra, zâmbet negru de mormânt.
Parcă săpând adânc spre suflet.
Vrând să-l simtă cum moare.
Mă poate îngropa pe veci.
Lipsindu-mă de orice urmă de soare.
Uneori am impresia că oamenii chiar îmi vorbesc.
Atunci când,plângând,îmi strigă: “Eu de ce mai trăiesc?”.
Iar acel copil care şi-a vărsat pe mine primele lacrimi..
Privindu-mă de sus..
Dar mi-am întors privirea.
Şi m-am uitat în jos.
Închid ochii speriată.
Totul mirosea a moarte.
În jur era întuneric.
Doar sus o rază-n noapte.
Ce se strecura printre gratii sus pe un perete.
Luminând cărămizi ce par la fel de speriate.
Încerc să respir.
Nu pot să respir spre lumină.
Mirosuri diferite mă sufocă.
Aştept să vină clipa în care mă voi trezi .
Dar după ceva timp văd numele meu scris pe zid şi dedesubt al meu chip.
Locuiam împreună cu patru pereţi.
Şi o rază ce rar venea.
3337.
Trei mii trei sute treizeci şi şapte.
Crestături pline cu lacrimi.
De o vietate ce plânge.
Unele sunt mai scurte.
Altele sunt umplute cu sânge.
Mai sunt câteva cuvinte scrise dar sunt prea sus.
Zidurile fug parcă de lumină spre Apus.
Le-aş întreba ce scrie.
Dar n-aş aştepta răspuns.
Că dacă mi-ar vorbi,n-ar avea nimic de spus.
Ascunsă de lumină şi de viaţă.
Tremur înconjurată de suflete de ghiaţă.
Aştept ca raza să lumineze cuvintele ce nu le înţeleg.
Se scurg lacrimi calde .
Deschid ochii şi strig:
-De ce pe zid scrie "Decedată-opţiune 2010" ?!
Deşi trăind printre plânsete şi suspine.
Din trecut şi morminte îmi trimit povestea prin tine.
Şi poate "ajutată de acelaşi Dumnezeu cu păr bălai" îţi voi fi piatră de mormânt.
Clădindu-ţi drum spre Rai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu